Reamintim că Popescu Piedone a demisionat după incendiul din clubul Colectiv, din octombrie 2015, atunci când 64 de persoane şi-au pierdut viaţa. Primarul demisionar al sectorului 4 a făcut precizări cu privire la plecarea sa din funcție.
„Condoleanțe familiilor și să ajute Dumnezu ca persoanele care sunt între viață și moarte să treacă peste acest prag. Vreau să-mi înțelegeți impactul emoțional, de ce n-am comunicat cu opinia publică și dacă am făcut-o de ce am făcut-o prost. Trecutul nu ți-l mai dă nimeni înapoi. Am fost la nici 20 de minute la locul accidentului. Este o greșeală și îmi asum că n-am procedat la demisie din prima zi sau a doua zi după accident. Îmi voi reproșa toată viața acest lucru. Când am pus la dispoziție documente n-am vrut să fug de responsabilitate”, a spus Cristian Popescu Piedone, potrivit RTV.
„Nu m-a consiliat nimeni pe un fond emoțional încărcat. N-am putut să ies datorită emoțiilor. Sunt și eu la fel ca dumneavoastră, vreau să mă înțelegeți ca om. Am demisionat nu pentru a spăla ceva, era un act de normalitate. Sunt omul care vă pot privi în continuare în chip și pe cetățenii sectorului 4, pe care nu i-am trădat, dar îmi las privirea în jos, dar n-am avut inspirația să am o consiliere, recunosc că am refuzat această consiliere, în modul de a comunica cu opinia publică”, a adăugat Cristian Popescu Piedone. Întrebat dacă e o demisie de onoare, el a răspuns: „E un act, onoarea trebuia să fie în prima zi“
„Văd azi în România c-o salvează doar poezia.
Ce ne mai trebuie alegeri, frate?
Că deja suntem poeți în toate.
La fiecare 4 ani, compunem câte o poezie, pe care o auzim cu toții...
și bunicii, și nepoții.
După care, fiecare recitator
ne îndeamnă ușor-ușor
la vot, ca vitele la abator.
Și ne ducem, frate,
fără să știm că vom fi tăiate
de la pensii și salarii,
de la zahăr și ulei,
de la drepturi și libertăți,
de la speranță și viitor.
Și încep a ne certa, încă 4 ani,
tot pe noi, pentru că nu putem pricepe poezia
Și nu înțelegem că ne salvează România.
Între timp, nu mai e poezie.
E pură demagogie
și dezamăgire, rămasă doar pe hârtie,
bine legată și îndosariată,
pregătită a fi reciclată.
Cu toate studiile de fezabilitate,
de la școli și autostrăzi,
de la case pentru tineri,
cămine de bătrâni,
fabrici și uzine,
de la bunăstarea recitată,
poezia de mult uitată,
astăzi și ea reciclată.
Că deh, mâine e o nouă poezie,
ce va fi așternută de alți poeți celebri
care vor uita hârtia
și ei vor alege azi tehnologia.
Facebook-ul și Internetul
vor aborda instantaneu subiectul.
Nici nu mai trebuie să scrii,
doar cont să mai deții,
postează doar un cuvânt
și o să te minunezi câți politicieni, analiști și critici sunt pe Pământ.
Dar cei mulți care votează
și nu navighează
se intreabă: "Eu de votez mâine,
am să trăiesc mai bine?"
Poate trebuie modificată poezia...
alta e astăzi România.
Satul muribund,
pâlpâind tradiția neamului românesc,
într-o ultimă lumânare de seu,
parcă gata să i se cânte "Veşnica Pomenire".
Și văd și aud toți mincinoșii și demagogii de pe Pământ
cât se mândresc ei că sunt români
și ce mult luptă pentru binele României,
când, în realitate, toți se bat pe o bucată de asfalt.
Asta de ești de la oraș.
La sat, un mare muzeu a rămas;
că nu mai au pe ce să se mai bată,
că pădurea-i vândută toată.
Pământul nu ne mai aparține,
grâu nu mai însămânțăm,
trebuie doar să importăm
și să ne arestăm,
după care să ne mândrim ce multe am realizat.
Să nu mai avem Românie decât pe hârtie.
De aceea, trebuie unitate:
să nu-ți mai înjunghii fratele pe la spate,
să nu mai urâți și dușmăni,
până-n ziua de-oți muri.
Numai așa puteți construi zi de zi
o Românie unită, într-o voce și simțire,
pentru cei ce îi credeți proști, mulți și flămânzi,
pentru că ei contează.
Și nu uitați: tot ei votează
pentru speranța demult uitată,
care nu moare niciodată.
Așa sper și eu,
că de această dată,
România adormită
se va trezi într-o Românie unită,
cu români patrioți adevărați,
sub jurământ legați
că nu vor mai recita poezii
pentru adormit copii,
în toate limbile pământului (germană, franceză, maghiară),
ci vor vorbi pe românește,
pe înțelesul urletului de lup de pe steagul dacic de luptă.
Un poet român spunea că limba noastră-i o comoară.
Bine că nu au vândut-o și pe asta încă.
Deșteaptă-te, române, odată! Cât mai dormi?
Dar eu, Cristian Popescu Piedone,
simplu cetățean,
în continuare de profesie om,
dau votul meu, pe 11 decembrie,
Partidului România Unită.
E medicamentul care, cred eu, că este necesar.
O Românie unită într-o Românie mare.
Eu am doar un vot... și voi să aveți unul de patriot.
Ieșiți și votați, asta v-a mai rămas.
Iar de nu veți vota, soarta v-o veți merita.
Așa să ne ajute Dumnezeu!“
