Potrivit DGPMB, „din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că reprezentanți ai unei firme ce se ocupă cu salubrizarea și deszăpezirea Capitalei au creat un circuit artificial de tranzacționare, exclusiv scriptic, fără conținut economic, folosindu-se de firme fantomă, prin intermediul cărora au prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 1.000.000 lei, reprezentând deducerea ilegală a taxei pe valoare adăugată și diminuarea impozitului pe profitul datorat“.
Surse din poliție au declarat că de anchetă este vizată societatea de salubrizare Urban SA, potrivit agerpres.ro. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice- Sector 5. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
3000 de poliţişti mobilizaţi în ultimele 24 de ore
Aproape 3.000 de poliţişti au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo. Pentru neîntreţinerea carosabilului, 10 administratori de drum au fost sancționați contravențional. La această oră nu sunt drumuri blocate, astfel că, la nivel național, circulația se desfășoară în condiții de iarnă. În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, 2.692 de poliţişti au acţionat cu 1.484 de mijloace auto, pentru a nu se înregistra persoane înzăpezite, blocate în trafic şi expuse unor situaţii de risc, precum şi pentru informarea populaţiei, a conducătorilor auto, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe drumurile publice. Totodată, poliţiştii au monitorizat modul de derulare a contractelor de deszăpezire.
Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale administratorilor de drumuri din Constanța, Tulcea, Buzău și Galați, pentru neîntreţinerea carosabilului, în valoare totală de 15.480 de lei și 16 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto, pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în condiţii de iarnă, în valoare de 14.274 de lei. De asemenea, polițiștii au salvat 15 persoane fără adăpost, care au fost depistate în stradă și preluate de ambulanțe.
Reamintim că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor accidente rutiere, circulaţia rutieră la nivel naţional desfăşurându-se în condiţii de iarnă. Poliţiştii vor continua să acţioneze zilnic pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Recomandări pentru şoferi
Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă. De asemenea, autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare - dezaburire funcţional etc.). Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.