Membrii coaliției de guvernare au ajuns, într-un final, la un consens. Începând din 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește cu 12,5% și va ajunge la valoarea de 1.784 de lei.
În plus, de două ori pe an vârstnicii cu pensii mai mici de 3.000 de lei vor primi ajutoare sociale din partea Statului.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe pagina sa de Facebook cine va primi aceste ajutoare sociale și care sunt sumele care vor fi alocate către beneficiari:
- 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei
- 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei
- 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei.
„Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului. Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare. Am convenit, de asemenea, ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
Pachetul social alocat pentru aceste majorări este în valoare de 26,65 de miliarde de lei.