Pedofilii, proxeneții și violatorii vor fi înscriși într-un registru național

28 Iun 2019 | scris de A.V.
Pedofilii, proxeneții și violatorii vor fi înscriși într-un registru național

Toate faptele penale de natură sexuală, indiferent de gravitatea lor, se vor înscrie într-un registru dedicat, organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și numit Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor.

Măsura organizării acestui registru apare într-un proiect de act normativ, care a primit semnătura președintelui Klaus Iohannis și care are ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură sexuală, informează avocatnet.ro.

Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, publicată în Monitorul Oficial, prevede înființarea unui registru național al faptelor de natură sexuală și înscrierea în acest registru a datelor tuturor celor care au comis infracțiuni sexuale. 

Concret, actul normativ stipulează organizarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în care se vor înscrie fapte precum trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei, prostituție infantilă, agresiune sexuală, viol, hărțuire sexuală, pornografie infantilă, incest și altele.

Registrul va fi organizat de MAI, administrat de unitățile poliției și va conține datele personale ale autorilor faptelor menționate mai sus, mai exact, codul numeric personal, numele, prenumele, prenumele părinților, data și locul nașterii, numele purtate anterior, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, sexul, cetățenia și altele.

Acest registru nu va fi unul public, adică persoanele fizice nu vor avea acces la datele înregistrate în acesta, ci doar angajații MAI și va reprezenta o bază de date separată de cazierul judiciar.

Persoanele înscrise în registru vor avea obligația de a se prezenta la cel mult trei luni la poliție, pentru a le comunica polițiștilor informații legate de activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență sau copiii, bătrânii ori persoanele cu dizabilități cu care locuiesc sau cu care intră în contact în mod repetat și adresa unde locuiesc.

De asemenea, persoanele înscrise în registru vor avea obligația de a anunța poliția înainte de efectuarea unor deplasări în afara localității de domiciliu mai lungi de 15 zile și vor fi vizitați trimestrial de agenți de poliție.

Totodată, angajatorii din domeniul sănătății, educației, protecției sau asistenței sociale vor fi obligați să solicite persoanelor numite într-un post sau care fac voluntariat un certificat de integritate, emis după efectuarea verificării datelor personale înregistrate în registru.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră