Rozina Miron, 43 de ani, informaticiană de la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" din Galați, a făcut infarct luni seară, în jurul orei 18,00, în timp ce introducea datele de la contestaţiile de la Evaluarea Naţională, după ce fusese dimineaţă şi în comisia de Bacalaureat.
Colegii şi prietenii susţin că femeia - mamă a doi copii: unul de trei şi altul de zece ani - era foarte obosită şi foarte stresată, și nu doar din cauza volumului imens de muncă, ci şi pentru că era într-un conflict cu conducerea instituţiei de învăţământ.
Un echipaj SMURD a sosit la faţa locului imediat după ce femeii i s-a făcut rău, medicii au demarat procedurile de resuscitare, operațiune care a continuat atât în autospecială, cât şi la spital. După o oră, în ciuda eforturilor, salvatorii au fost nevoiţi să declare decesul.
Informaticiana trecuse printr-o perioadă foarte aglomerată, lucrând uneori chiar şi până târziu noaptea, şi în zilele libere, fiind obligată să fie în ambele comisii de examen. Potrivit colegilor, Rozina era plecată de acasă de dimineaţă, de la ora 6,00 , pentru că fusese şi în comisia de la Bacalaureat, la multiplicat subiectele şi la verificat sistemul de supraveghere.
Epuizării fizice i s-ar fi adăugat şi stresul generat de un conflict pe care îl avea cu directoarea liceului şi cu unii colegi. Chiar în ziua în care se simţea sufocată de volumul de muncă primise o înştiinţare pentru a se prezenta în comisia de disciplină pentru a răspunde în legătură cu nişte greşeli pe care le-ar fi făcut în timpul probelor de competenţe la Bacalaureat.
"M-a sunat pe la 16,30, începuseră contestaţiile la Evaluare. Se bloca aplicaţia, pentru că aşa se întâmplă când într-un sistem naţional intră să introducă date sute de şcoli în acelaşi timp. Mi-a zis că e supărată tare şi că-mi trimite să văd ceva. Eu aveam treabă atunci, am încurajat-o, i-am zis să nu intre în panică. Pe la opt seara am aflat murise. Nu mi-a venit să cred! Şoc! Abia pe la zece, mi-am adus aminte că-mi trimisese ceva. Am văzut hârtia de convocare în faţa comisiei de disciplină. Hârtia aia i-a pus capac.
Ne-am întâlnit, vineri, săptămâna trecută, la şedinţa de instruire. Era foarte palidă şi obosită. Mi-a spus că are probleme mari cu directoarea şcolii. De probleme cu directoarea şi cu unii colegi s-a plâns tot timpul, în ultimul an. Vineri, la ora 11,00 noaptea, ea era în liceu şi a cărat singură 20 de calculatoare, pentru a pune în funcţiune sistemul de supraveghere pentru bacalaureat. Duminică m-a sunat plângând. Clacase, nu se mai putea concentra să introducă repartizările pentru Bacalaureat. Am stat până la opt seara împreună, ca să terminăm treaba. A doua zi am plecat amândouă la Bacalaureat”, a relatat pentru adevarul.ro una dintre prietenele sale.
Profesorul Adrian Andrăşescu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Galaţi a confirmat faptul că exista un conflict între informaticiană şi conducerea liceului şi că i s-a solicitat o mediere din partea angajatei.
"Am fost contactat pe 23 iunie, când mi-a relatat că este în conflict cu doamna directoare, că nu mai suportă persecuţiile la care este supusă şi că vrea să vin în şcoală să mediez conflictul. Am încercat cu ajutorul liderului de sindicat din şcoală, dar nu a mers. Nu mi-a dat detalii de la ce a pornit, dar se cunoştea că este marcată de acest conflict. Mi-a spus că este în comisia de bacalaureat şi m-a rugat, ceea ce m-a impresionat foarte mult, să intervin pentru medierea conflictului după terminarea examenului de bacalaureat. Mi s-a spus că aseară la ora 18,09 ar fi decedat. Dacă începuse programul la ora 7,00, era după 11 ore de muncă. Cred că s-au cumulat mai multe aspecte”, a declarat Adrian Andrăşescu, potrivit aceleiași surse.
Directoarea Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza", profesoara Iulia Chirnoagă, a declarat că nu este vinovată de tragedie, având în vedere că infarctul s-ar fi produs pe fondul stresului şi a lipsei de alimentaţie corespunzătoare şi că toate comentariile de pe reţelele de socializare la adresa ei sunt rcalomnii fără niciun fel de justificare.
Profesoara susţine că informaticiana ştia de hârtia respectivă de o săptămână. Însă documentul (care a circulat pe Facebook) era înregistrat de vineri, 23 iunie şi semnat de Rozina Miron că a luat cunoştinţă pe 26 iunie, în ziua în care s-a produs tragedia, ceea ce contrazice declaraţiile directoarei.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi a trimis o comisie de anchetă la Colegiul "Cuza" pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Tragedia a stârnit un val de revoltă pe reţelele de socializare, mai ales din partea unor cadre didactice. iar Inspectoratul Teritorial de Muncă a declanşat la rândul său o anchetă, având în vedere că drama s-a produs în timpul orelor de muncă.