Decizia juriului privind câștigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru municipiul București a rămas definitivă, anunţă Primăria Capitalei.
Logo-ul desemnat câştigător a fost expus public timp de o săptămână, interval în care puteau fi formulate sesizări privind originalitatea acesteia sau similitudinea cu alte logo-uri existente. Decizia a fost luată după ce autorul unui alt logo, desemnat iniţial câştigător, a fost acuzat de plagiat.
Câștigătorul este Alexandru Mihai Nenciu, iar înmânarea premiului și semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor vor avea loc în perioada imediat următoare, precizează PMB într-un comunicat.
"Logo-ul creat de mine încearcă să spună o poveste, să reconstituie etapele unei istorii, prin reprezentarea simplificată a patru edificii-simbol ale Bucureştiului: Arcul de Triumf, Palatul CEC, Ateneul Român şi Arena Naţională. Logo-ul nu este altceva decât un vector de transmitere a identităţii colective", a explicat Alexandru Nenciu.
Toate lucrările participante la concurs au fost expuse pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București, cu excepția celor pentru care autorii au transmis explicit solicitarea de a nu fi publicate.
"În funcție de aprecierea pe care o vor primi din partea publicului, unele dintre aceste logo-uri vor primi premii simbolice pentru popularitate, iar autorii vor fi incluși într-o bază de date pentru a fi solicitați pentru lucrări viitoare de grafică de către instituțiile subordonate ale Primăriei Capitalei", mai precizează municipalitatea.