Potrivit unui comunicat al sindicatului, aproximativ 1.000 de cetățeni membri ai SCMD și CNSC vor manifesta, în aceeași zi, în fața Prefecturii din Iași, scrie agerpres.ro.
Protestatarii doresc anularea de către Guven, prin ordonanță de urgență, a art. 40 din OUG 57/2012, urmând ca definirea venitului brut ca bază de calcul pentru pensiile militare de stat să se facă în cuprinsul Ordinului comun de aplicare; la deschiderea noii sesiuni parlamentare, Guvernul să solicite Parlamentului, spre analiză și avizare, proiectul Legii unice a salarizării, care va intra în procedură de urgență în Parlament, până la sfârșitul acestei prime sesiuni; instituirea salariului minim pe economie să se facă prin Hotărâre de Guvern, până la 01.03.2016; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să inițieze un nou proiect al Legii pensiilor, care să facă distincțiile necesare din punctul de vedere al statutului juridic, între pensii, ajutoare sociale, rente și indemnizații, cu luarea în calcul, pentru pensii, a procentului de 45 % din salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, organizatorii protestului mai cer ca a 13-a pensie, hotărâtă de precedentul Guvern pentru decembrie 2015, să fie acordată în aprilie 2016 doar pensionarilor cu pensii al căror cuantum se situează sub valoare salariului minim pe economie; anularea, prin OUG sau retragerea avizului dat către Camera Deputaților, a OUG 95/2014 și repunerea în plată a beneficiarilor, conform Legii 341/2004, în procentajul legal stabilit.