În acest dosar, Mircea Cosma este acuzat că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, "Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi anume la inculpaţii Cosma Mircea, preşedintele autorităţii publice judeţene şi Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăţi să obțină de la Consiliul Judeţean Prahova trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate".
"Cele trei lucrări se referă la obiectivele următoare: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova", "Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe" şi "Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013".
Pentru ca societăţile denunţătorilor să câștige cele trei lucrări, în cadrul Consiliului Judeţean Prahova s-au desfășurat, sub directa implicare a inculpaţilor Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273,24 lei.
Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv - 1.890.064,27 lei – inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei – inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian.
Anterior, în perioada 2010 – 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia din cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei din care a primit 550.000 lei. Suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil - obiect al unor contracte de vânzare cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a,,achiziţionat” de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari şi este în cuantum de 487.000 lei", mai spun procurorii.
Citește întreg comunicatul DNA