Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă, cel puţin pentru 10-14 săptămâni, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 în România, precizează Agerpres.
"Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România", a declarat, duminică, Nelu Tătaru la Realitatea Tv, întrebat dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Tătaru subliniat necesitatea respectării cu strictețe a măsurile de izolare şi a restricţiilor din circulație. Următoarele două săptămâni sunt esențiale în lupta cu pandemia. În funcție de evoluția cazurilor pozitive din România care ar urma să atingă apogeul în zilele următoare, viața își va reintra în norma.
"Vreau ca toată lumea să înţeleagă că mai avem trei-patru săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, şi noi, corpul medical, dar şi populaţia de rând, ajutată de autorităţile locale, care trebuie să vegheze la această izolare şi la această distanţare socială. (...) Viaţa noastră va reveni la normal peste o lună, o lună şi jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf", a adăugat Tătaru.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat încrezătoare - într-un interviu acordat ediţiei duminicale a cotidianului german Bild - că până la sfârşitul anului va putea fi produs un vaccin împotriva coronavirusului, informează dpa şi AFP.
Pe de altă parte, şefa Comisiei Europene a anticipat că restricţiile impuse persoanelor în vârstă - mai ales în cazul celor care trăiesc în cămine de bătrâni - vor trebui să rămână în vigoare cel puţin până la sfârşitul anului din cauza pandemiei de coronavirus.
"În lipsa unui vaccin, contactele cetăţenilor în vârstă vor trebui restricţionate cât mai mult cu putinţă. Ştiu că este greu şi că singurătatea este o povară. Dar este o chestiune de viaţă şi de moarte. Trebuie să rămânem disciplinaţi şi să avem foarte multă răbdare", a avertizat ea. "Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul pentru multe luni, probabil până anul viitor", a mai spus şefa executivului european, precizează Agerpres.