Pasaje din cartea Mariei Olaru, despre perioada în care își construia cariera în gimnastică, cea care a făcut-o campionă, străbat media în lung și în lat, stârnind, așa cum și-a propus, reacții.
Maria Olaru este în acest moment unul din cele mai rostite nume din societate, și ea, cea din prezent, trebuie să-și asume trecutul, și indiferent de cât de mult s-a schimbat perspectiva sa asupra vieții, trebuie să fie în fond aceeași persoană care îi scria în 2002 Marianei Bitang, și celorlalți antrenori de la lotul național, următorul mesaj de susținere și încurajare.
__________________________
"Domnilor antrenori, în special d-nei MARIANA
Vă scrie nu o campioană mondială sau olimpică ci o elevă de-a dumneavoastră, fiindcă adevărații campioni sunteți voi, antrenorii noștri, cei care ați depus pe parcursul atâtor ani un uriaș efort și ați avut înzecit mai multe griji decât noi. Consider că acum este rândul nostru să vă încurajăm, arătându-vă nu doar respectul, prețuirea și dragostea ce vă purtăm, ci mai ales valoarea dumneavoastră ca antrenoare și ca om, căci cine ar putea cunoaște mai bine decât noi potențialul care zace în dumneavoastră? Cine v-a văzut lacrimile de supărare sau de bucurie? Cine v-a cunoscut mai bine caracterul și sufletul decât noi, cele pe care le-ați format, nu doar ca cele mai mari gimnaste ale lumii, ci și ca oameni minunați ai ei? Chiar dacă am părut indiferentă ori am dovedit că vă apreciez suficient, eu v-am privit (cu sufletul meu de copil de atunci) ca pe niște adevărați părinți. Nu am vrut niciodată (chiar dacă nu am reușit întotdeauna) să vă supăr, fiind conștientă că mai devreme sau mai târziu în viață voi avea nevoie de dumneavoastră, de un sfat sau o părere. Mi-am dorit și îmi doresc să avem o legătură mai strânsă, permanentă gândindu-mă că peste ani, atunci când ne vom întâlni să trăim momente frumoase depănând amintirile plăcute ale acelor vremuri, ce ne-au unit practic destinele. Fiindcă eu, de anii petrecuți împreună, de perioada aceea de timp în care am fost cu toți alături (parte integrantă nu doar a biografiei,ci și a vieții mele), îmi voi aduce aminte întotdeauna cu emoție, plăcere și chiar nostalgie. Sigur, au fost momente neplăcute (ce trebuie privite ca niște inerente încercări ale vieții) după cum au fost și trăiri - ale noastre, de familie - ce nu trebuie dezvăluite presei. Personal consider că este nedrept să se creeze disensiuni, datorită unor vorbe sau acuzații (în cea mai mare măsură nereale), care se fac la adresa noastră, adică a celor care fac parte din familia gimnasticii românești. V-am scris toate acestea dintr-o pornire lăuntrică, ca o descătușare sufletească, dorind să vă încurajez, asigurându-vă de prețuirea, dragostea și încrederea ce vă acord, fiindcă RENUNȚAREA NU ESTE O CARACTERISTICĂ A DUMNEAVOASTRĂ, ci voința și ambiția pe care știu că le dețineți în totalitate fără nicio îndoială. Multe din aceste calități poate ca și noi le-am moștenit de la dumneavoastră. Sub îndrumarea dumneavoastră am crescut și m-am maturizat, am reușit datorită dumneavoastră, antrenorii mei (și nu numai ai mei, bineînțeles), dar pot să spun că sunteți cei care mi-au oferit posibilitatea succesului nu doar în gimnastică, ci și în viață. Tot voi ați dat sens vieții mele, nu doar ca sportivă ci și ca om, fapt pentru care vă mulțumesc și vă sunt recunoscătoare cât voi trăi.
Aceste rânduri scrise, Târziu vor aminti, De-ai noștri ani de sală, Ce nu-i vom mai găsi.
Cu deplină sinceritate și etern respect, MARIE"
_____________________
