De la 1 octombrie, tot personalul medical beneficiază de majorarea salariilor cu 25%. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat că există banii necesari pentru creşterile salariale pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie din economiile făcute prin introducerea cardului de sănătate.
„Au fost discuţii şi reglările cu Casele de Asigurări, cu Ministerul Finanţelor. Este vorba de un coeficient care se calculează în funcţie de necesarul fiecărui spital pentru a acoperi mărirea salariilor cu 25%. În funcţie de contravaloarea consultaţiei, a serviciilor efectuate Casa de asigurări înmulţeşte cu acel coeficient - stabilit de casa de asigurări - şi li se dau spitalelor banii respectivi. S-au făcut simulări pentru fiecare spital în parte. Aceşti bani suplimentari sunt din economiile de la CNAS, făcute prin introducerea cardului de sănătate. Nu este vorba acum de 1,7 miliarde lei. Acum vorbim doar de lunile octombrie, noiembrie şi decembrie şi pentru aceste luni avem banii necesari numai din economiile făcute prin introducerea cardului de sănătate”.