DOSARUL REFERENDUMULUI. Procesul lui Liviu Dragnea, amânat pentru 23 noiembrie

28 Sep 2015
DOSARUL REFERENDUMULUI. Procesul lui Liviu Dragnea, amânat pentru 23 noiembrie
UPDATE 10:36 - Procesul lui Liviu Drangnea în care se judecă apelul apelul în DOSARUL REFERENDUMULUI, în care președintele intermar al PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, a fost amânat pentru 23 noiembrie.
Liviu Dragnea a fost prezent în sala de judecată, el fiind printre puținii inculpați care a spus că dorește să fie reaudiat de judecători.

La ieșirea din sala de judecată, Dragnea nu a dorit să comenteze despre acest dosar, el susținând că nu amestecă justiția cu politica, iar ceea ce va avea de spus va fi doar în sala de judecată.

.......................................

Liviu Dragnea a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde astăzi se va judeca apelul în DOSARUL REFERENDUMULUI, în care președintele intermar al PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraude la referendumul din 2012 pentru suspendarea președintelui României de atunci, Traian Băsescu. 
 
Duminică, Liviu Dragnea a anunțat că va merge la ÎCCJ  în speranța că "adevărul iese la iveală şi dreptatea va triumfa".
 
"Ce am spus este suficient. Eu în general am speranţe că întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la iveală şi dreptatea va triumfa. Este o speranţă care m-a animat tot timpul în viaţa. (...) Este o speranţă pe care nu vreau să mi-o pierd niciodată", a spus liderul interimar al PSD.
 
În apelul făcut de DNA la prima sentință, procurorii anticorupție susțin că pedeapsa primită de liderul social-democraților este "simbolică și incompatibilă" cu "gravitatea infracțiunii" de care a fost găsit vinovat, adică folosirea influenței pe care o avea prin prisma funcției de conducere din partid, în scopul fraudării referendumului prin care s-a cerut suspendarea președintelui.
 
Procurorii au explicat motivele pentru care este greșită individualizarea pedepsei lui Liviu Dragnea în Dosarul Referendumului. Astfel, ei au arătat că Liviu Dragnea ”a acționat şi s-a manifestat ca și cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de specatcole cu clovni, baloane şi zâne sau chiar cu forța, conform voinței şi interesului inculpatului : Băi, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe”.
 
Astfel, a explicat DNA, Instanţa Supremă de fond a apreciat ”pericolul social redus al faptei, implicit cuantumul modic şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, numai prin raportare la accesarea fără drept a datelor personale, fără a analiza şi încălcarea libertăţii de vot şi modul umilitor în care acesta a tratat electoratul”.
 
Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraudarea referendumului din 2012. Secretar general al PSD la data referendumului pentru demiterea preşedintelui, Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră