Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă în legătură cu produse congelate ale companiei Greenyard, suspectate de contaminare cu Listeria monocytogenes, acestea fiind retrase din magazine.
ANSVSA a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje de către Punctul Național de Contact al Ungariei, cu privire la includerea României pe lista de distribuție a produselor congelate aparținând companiei „Greenyard” din Ungaria, pentru care s-a inițiat retragerea preventivă în toate statele membre.
"Nici în această notificare nu s-au transmis buletine de analiză care să indice prezența Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piața din țara noastră.
Toate noile informații primite au fost diseminate structurilor teritoriale ale ANSVSA implicate, pentru a verifica procedurile de retragere și rechemare a firmelor distribuitoare și a celor care comercializează produsele, incluse pe lista de distribuție comunicată astăzi", se arată în comunicatul ANSVSA, postat pe site-ul instituţiei.
Având în vedere implicarea mai multor state membre în acest caz, Comisia Europeană, prin DG SANTE va organiza, în data de 11 iulie, o teleconferință cu toate statele membre pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situației generată de prezența Listeria monocytogenes în porumbul congelat și, posibil alte legume congelate.
Subiectele discutate în cadrul teleconferinței vizează măsurile intreprinse de către autoritățile competente din Ungaria în acest caz, un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor luate la nivelul statelor membre, precum și recomandari ale DG SANTE față de această situație.