CCR: Legea dării în plată, parţial neconstituţională

25 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
CCR: Legea dării în plată, parţial neconstituţională

"Practic, am admis excepţia de neconstituţionalitate, s-a constatat că sintagma <precum şi din devalorizarea bunurilor imobile>, sintagmă care era conţinută în art. 11 teza I, este neconstituţională. Sintagma se referea la faptul că sunt aplicabile şi acelor situaţii care privesc devalorizarea bunurilor imobile. Or, obiectul procesului era plata contractului, nu era vorba de bunuri imobile şi din acest punct de vedere va fi eliminată această sintagmă", a spus Valer Dorneanu, conform mediafax.ro.

Preşedintele CCR a mai spus că a fost admisă parţial o altă excepţie, explicând că prevederile art. 11 teza I, raportate la art. 3, teza II, art. 4, art. 7 şi art. 8 din legea 77 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

"Fac precizarea că această posibilitate nu o aveau instanţele sesizate de bănci sau de părţi şi de aici încolo instanţele de judecată vor trebui să aibă în vedere toate implicaţiile teoriei impreviziunii, şi cu privire la riscuri şi la proporţionalitate şi la celelalte aspecte", a spus preşedintele CCR.

El a mai spus că CCR a primit până acum peste 700 de cauze de la bănci sau de la debitori, iar 581 sunt în faza de rapoarte. "Pentru astăzi ne-am pronunţat asupra unui calup de 25 de dosare, pentru 8 dosare am amânat pronunţarea pe 27 octombrie, dar acolo se vor regăsi multe dintre concluziile pe care le-am adoptat astăzi", a explicat şeful CCR, care a spus că deliberările pe dosare vor continua.

Impreviziunea este definită la art. 1271 din Codul Civil care statuează că ”părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”.

Sunt prevăzute însă şi excepţii de la aceste prevederi ”dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”.

În acest caz, se precizează în Codul Civil, instanţa poate să dispună ”adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile” sau ”încetarea contractului”. Atât adaptarea contractului, cât şi încetarea acestuia, pot fi dispuse de către instanţă numai dacă ”schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului” şi ”nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor”, dacă ”debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor” şi dacă ”debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră