Totodată, preşedintele a postat un mesaj referitor la felicitările transmise lui Trump şi în pagina sa de Facebook, precizând că "România va continua să fie un aliat şi un partener strategic de încredere şi predictibil al SUA".
Redăm, în continuare, conţinutul anunţului făcut de Administraţia Prezidenţială pe site-ul său.
"Cu acest prilej, șeful statului român a evidențiat relaţia solidă dintre România și Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al țării noastre, în calitate de membru NATO și UE.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securității și de a continua să acționeze, în calitate de aliat și partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură.
Președintele României a mai transmis, în mesajul său, şi că dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă și aprofundată, a înregistrat numeroase succese și a permis României să acționeze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa şi nu numai. România este pe deplin conștientă de responsabilitățile care provin din calitatea de aliat și partener strategic al SUA. Mesajul Preşedintelui Iohannis mai arată că România înțelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea și securitatea în regiune și la nivel global şi subliniază că România este pregătită și capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securității.
Președintele Klaus Iohannis a accentuat și importanța dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, care oferă numeroase oportunități de a aduce mai multă prosperitate, în beneficiul ambelor națiuni.
Șeful statului a exprimat întreaga disponibilitate de a conlucra cu noul președinte american în promovarea obiectivelor comune și a unei relații transatlantice puternice și dinamice, arătând că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept".