Un român din Florida îl desfiinţează pe Klaus Iohannis: „Ce nu înțelegem, ne deranjează și nu răbdăm, Excelență, este că fugiți de noi „

06 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
Un român din Florida îl desfiinţează pe Klaus Iohannis: „Ce nu înțelegem, ne deranjează și nu răbdăm, Excelență, este că fugiți de noi „

Un român stabilit în Florida, acolo unde şeful statului se află în aceste momente în vacanţă, i-a transmis lui Iohannis o scrisoare prin care îi reproşează, printre altele, că e mai preocupat de vacanţe decât de ţară:

"Stimate domnule președinte,

Vă scriu aceste rânduri, care sunt în ultimă instanță un ultim apel la bunăvoință, cu mare tristețe și cu profundă speranță să ne înșelăm.

Numele meu este Sorin Roiban. Sunt specialist în domeniul IT, stabilit în Statele Unite din anul 1999. În Florida, aici, unde v-ați petrecut vacanța de iarnă, la soare. Vă scriu în numele meu, al familiei mele, cât și al majorității sutelor de mii de români cu drept de vot stabiliți în Statele Unite, integrați și apreciați în comunitate.

Invocăm această majoritate, Excelență, din considerentul că majoritatea am votat Klaus Iohanis președinte. Înțelegem că vă aflați la odihnă, într-o altă binemeritată vacanță, din cele patru, după puțin mai mult de un an de mandat în care, pas cu pas, v-ați recuperat România.

În schimb, Excelență, ne-ați pierdut pe noi.

La 16 noiembrie am votat peste 17.000, dintre care 92 la sută pentru Klaus Iohanis. Am fi ieșit la vot, cu siguranță, mult mai mulți, dacă am fi beneficiat de mai multe secții de vot.

în Florida, Excelență, suntem peste 30.000 de români. Am beneficiat de o singură secție de vot. Cu siguranță vă amintiți ce ne-ați promis, nouă și tuturor celorlalți români din diaspora, după ce ați fost declarat câștigător.

În pofida acelor promisiuni, vă informez, Excelență, că românii din Diaspora vor fi reprezentați în legislativul ce va rezulta în urma scrutinului din toamnă de 2 senatori și 4 deputați. mai bine zis, tot de 2 senatori și 4 deputați.

Comparativ, vă informăm, Excelență, că județul Sibiu, unde vă mai sunt casele nepierdute în instanță, va fi reprezentat de 3 senatori și 6 deputați.

Excelență, suportăm că un ministru al Guvernului pe care l-ați girat vrea să ne impoziteze banii câștigați. În cele din urmă, miliardelor trimise anual ACASĂ le mai putem adăuga ceva.

Excelență, răbdăm că mii, zeci de mii dintre noi se întorc ACASĂ de sărbători și trec, an de an, prin același coșmar al vămilor aglomerate.

Excelență, ne deranjează prea puțin că am votat pentru un parlament cu 300 de reprezentanți și vom avea și pentru următorii 4 ani unul cu peste 466.

Excelență, înțelegem că sunteți prea ocupat și preocupat, mult mai ocupat decât predecesorul președinte, care în 2 mandate a făcut ZERO concedii în afara României.

Ce nu înțelegem, ne deranjează și nu răbdăm, Excelență, este că fugiți de noi, pas cu pas.

Cum spuneam, sper să mă fi înșelat scriind aceste rânduri, motiv pentru care, Excelență, vă rugăm respectuos să ne faceți onoarea unei întâlniri. Dacă nu acum, Excelență, poate cu ocazia următoarei vizite de iarnă în Florida.

Palm Beach, Florida
5 ianuarie 2016", potrivit evz.ro. 

În decembrie, Sorin Roiban a scris şi un mesaj pe Facebook: "Dragi romani din Florida. Mr prezident isi face sarbatorile aici la doi pasi, in Palm Beach. Haideti sa-i uram Sarbatori Fericite si sa-l invitam la o intalnire. Ocazie cu care vom vedea daca este cu adevarat presedintele nostru sau ne-am inselat„.

 

Klaus Iohannis şi România lucrului bine făcut 

 

 Nu este prima oară când preşedintele Kalus Iohannis- coborât, pe neaşteptate, într-o seară în mijlocul pieţei- reuşeşte să facă lucrile nu tocmai aşa cum ar trebui făcute în România lucrului bine făcut.  Primul om al statului s-a gândit că singurul mod în care mai poate sta alături victimelor și ale rudele acestora este organizarea la Cotroceni a unui concert al corului Madrigal, urmat de un cocktail.

Invitațiile au fost adresate răniților deplasabili și eticheta cere ca ținuta să fie de culoare închisă... Deh, probabil Iohannis și-a păstrat ochii pentru culorile mai vii, atunci când își va petrece concediul alături de soția sa, despre care ne-a avertizat de-a lungul acestui an de mandat că nu este și instituția Primei Doamne. În tot acest timp, victimele au nevoi concrete și chiar urgente, cu siguranță mai practice și mai pragmatice, iar un concert, fie el și al Madrigalului, nu le poate acoperi nici macar la nivel metafizic. Corina Gabriela Ioniţă, din judeţul Ialomiţa, a suferit arsuri pe 40 % din suprafaţa corpului şi a fost internată la Spitalul Elias, fiind transferată, după aproape o săptămână, la un spital din Marea Britanie.

Corina  a comentat  pe pagina sa de Facebook informația privind cocktail-ul de la Cotroceni.  "Cocktail-necocktail, totul este un fals, nu exista nici un plan de sprijinire a victimelor din ‪#‎Colectiv‬. In cazul meu, desi am o scrisoare din partea medicilor englezi, adresata colegilor de la spitalul care m-a transferat acolo, in speta Elias, acestia s-au comportat glacial (așa cum o fac ei de obicei), simtindu-se probabil scosi de sub vizorul presei. Mi s-a urat succes in a-mi rezolva singura problemele legate de concediul medical, comandarea manusilor compresive si chiar gasirea unui fizioterapeut bun "la stat sau privat, cum doresc".  Păi cum așa, parcă era vorba că vom primi sprijin...?!"

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră