Ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, sunt capetele de acuzare pentru care Claudiu Stelian Lepădat a fost judecat de Curtea de Apel Galați.
Dacă viitorul părea sumbru pentru cel care a produs un grav accident de circulație, căruia i-au căzut victime doi polițiști, justiția a reușit să-l însenineze, printr-o sentință care pare aberantă pentru orice om de bun simț și cu moralitate: trei ani cu suspendare!
Pe 25 noiembrie 2015, în localitatea gălăţeană Tuluceşti, Claudiu Stelian Lepădat a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat pe contrasens, lovind în plin o maşină de Poliţie care se afla într-o misiune de patrulare pe DN26.
Agentul şef principal de Poliţie Ionel Baben a murit pe loc, iar colegul său, agentul şef-adjunct Dorin Chiper, a fost accidentat grav, având nevoie de îngrijiri medicale serioase pentru a scăpa cu viaţă. În urma verificărilor, s-a descoperit că autorul accidentuluil consumase băuturi alcoolice.
Claudiu Stelian Lepăda a fost reţinut imediat după producerea accidentului, iar Judecătoria Galaţi a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La câteva luni după cele întâmplate, pe 7 iulie 2016, instanţa a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul acestuia.
Pe 9 martie 2017, Curtea de Apel Galaţi a dispus plasarea șoferului vinovat producerea accidentului sub control judiciar.
Pe 19 ianuarie 2017, Judecătoria Galaţi a pronunţat primul verdict în acest caz, condamnându-l pe tânăr la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Pe 10 mai 2017, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Lepădat Claudiu Stelian la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Inițial asiguratorul Carpatica Asig SA a fost obligat să plătească daune morale şi materiale ce depăşeau 1,2 milioane de lei, Curtea de Apel reducându-le la doar 220.000 de lei.
Acestea sunt faptele derulate de-a lungul a peste un an și jumătate de la comiterea faptei. Dacă există un singur om care poate pricepe cum un șofer băut, care a ucis un om și a rănit grav altul poate fi pedepsit cu închisoare cu suspendare, atunci cel care a comis aceste fapte este îndreptățiț să ceară și returnarea permisului de conducere, dacă nu cumva și daune pentru faptul că a fost deranjat de cei cărora le-a marcat tragic destinul. Asta-i România, nu-i așa?