„Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studioul de televiziune. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată, şi cu studenţime, şi cu oamenii pe care-i vedeţi aici, şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. (...) Am învins! Am învins!“. Asta spuneaţi, în 22 decembrie 1989, la TVR. Domnule Ion Caramitru, am învins? Ce credeţi acum, după 26 de ani de la Revoluţie: cât a învins România din ceea ce speraţi când aţi rostit aceste cuvinte?
Ion Caramitru: E o întrebare demnă de o întoarcere în timp şi, revăzând imaginile de atunci, imagini care au născut şi această întrebare, putem să spunem că atunci chiar am crezut că am învins. Şi chiar am învins ceva. În ceea ce mă priveşte, frica din mine şi din noi toţi, până la un punct, s-a surpat. A fost o victorie asupra noastră, asupra fiinţei intime a omului înspăimântat de regimul comunist şi de teroare. Declaraţia de atunci era, evident, făcută în momentele în care speram că va dispărea comunismul, că va dispărea în sensul în care toţi cei care au trăit comunismul şi i-au supravieţuit au sperat că el va dispărea după 22 decembrie 1989 ca un cancer extirpat. Ei bine, nu s-a întâmplat asta. Din punctul acesta de vedere, n-am învins. De obicei, spun că Revoluţia la care am participat eu nu a reuşit. Revoluţia la care a participat Sergiu Nicolaescu a reuşit, am spus asta dintotdeauna, asociindu-l pe Sergiu Nicolaescu cu puterea lui Ceauşescu.
De ce spuneţi că Revoluţia la care aţi participat dumneavoastră nu a învins?
Pentru că Revoluţia la care am participat eu a fost, în mintea şi în fiinţa mea, profund anticomunistă, dar comunismul a rămas în picioare. Trăim o formă de neocomunism, ascuns cu titlul de socialism. Partidele aşa-zis socialiste au în compoziţie un număr covârşitor de foşti comunişti. Din acest punct de vedere, n-am învins. E adevărat, datorită conjuncturii europene şi, totuşi, a curajului pe care o bună parte din oameni l-au avut, s-a ajuns la schimbări relativ majore în viaţa societăţii. Libertatea cuvântului e un câştig autentic, numai că şi asta a născut monştri, pe care îi vedem zilnic fie în presa scrisă, fie în televiziune, fie pe Facebook, şi nu numai.
Domnule Caramitru, aţi participat la Revoluţia din 1989. Aţi fost printre cei care au cucerit TVR atunci, în 22 decembrie. Aţi luptat pentru democraţia de care, aşa cum este ea, poate încă imperfectă, ne bucurăm cu toţii acum. V-aţi mai vedea în stradă, la manifestaţii ample, nu neapărat de nivelul unei revoluţii, dacă situaţia ţării ar impune asta?
Cred că nu greşesc să spun că, dacă cumva se va petrece un eveniment care să producă o mânie naţională justificată, voi fi acolo, în stradă. Nu mă sperie nici puterea Poliţiei, nici a noilor Servicii, dacă lucrul pentru care ar trebui să ies în stradă este corect şi just. Mi-am învins frica definitiv.
Interviu acordat în 6 septembrie 2016 pentru cartea „Dosarele Securităţii. Marian Munteanu şi Miron Cozma versus Piaţa Universităţii”, preluare de pe adevarul.ro
