FIDEL CASTRO, unul dintre cei mai „vânaţi“ oameni din istorie: peste 600 de încercări de a-l ucide

26 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
FIDEL CASTRO, unul dintre cei mai „vânaţi“ oameni din istorie: peste 600 de încercări de a-l ucide

 

Dictatorul vizat de peste 600 de tentative de atentat 

Fidel Castro deține Recordul Guinness pentru cel mai lung discurs ținut la ONU, cu o durată de 4 ore și 29 de minute, în data de 29 septembrie 1960. Cel mai lung discurs al său în Cuba, a durat 7 ore și 10 minute, în anul 1986, în Havana, la cel de-al III-lea Congres al Partidului Comunist, potrivit Wikipedia.  Venerat sau detestat, considerat erou sau criminal, Fidel Castro era unul dintre ultimii giganţi politici în viaţă ai secolului XX. În lunga sa viaţă, el a fost vizat de peste 600 de tentative de atentat şi a sfidat zece preşedinţi americani, potrivit Digi 24.  Între anii 1950-1952, Fidel Castro a fost avocat, candidând apoi pentru un loc în parlament din partea Partidului Ortodox, dar lovitura de stat al lui F. Batista l-a dat jos pe Carlos Prío Socárras și alegerile au fost anulate. Castro l-a acuzat pe Batista de violarea constituţiei în tribunal, dar petiția a fost ignorată. În schimb, Castro a atacat Barăcile Moncada pe 26 iulie 1953. Peste 80 din atacatori au fost uciși, iar Castro a fost arestat, acuzat și condamnat la 15 ani închisoare.

A fost eliberat în 1955 şi a plecat în exil în Mexic şi Statele Unite, unde a format Mişcarea 26 iulie.  Castro s-a întors în Cuba cu un număr de exilați, navigând clandestin din Mexic în Cuba pe iahtul Granma. Prima acțiune a avut loc în provincia Oriente pe 2 decembrie 1956. Doar 16 din cei 81 de atacatori au supraviețuit pentru a se retrage în munții Sierra Maestra pentru a duce un război de gherilă împotriva forțelor lui Batista. Printre supraviețuitori s-au numărat Ernesto "Ché" Guevara, Raúl Castro și Camilo Cienfuegos. și Pe 24 mai 1958 Batista a trimis 17 batalioane împotriva lui Castro, care au fost înfrânte din cauza moralului scăzut și ratei mari de dezertare. În ziua de 1 Ianuarie 1959, Batista și C. R. Aguero au fugit din țară, iar forțele lui Castro au cucerit Havana.

Pe 16 februarie 1959, Castro ajunge prim-ministru al Cubei

Pe 16 februarie 1959, Castro ajunge prim-ministru al Cubei, funcţie pe care o deţine până în 1976, când a devenit preşedinte al Consiliului Statului şi al Consiliului de miniştri. 

 Castro şi-a consolidat controlul asupra ţării prin naţionalizarea industriei, exproprierea proprietăţii private, colectivizarea agriculturii şi impunerea de politici despre care el credea că vor folosi populaţiei. Mulţi cubanezi au fugit însă din ţară, majoritatea în statul american Florida. Din cauza embargoului economic impus de SUA, Cuba a devenit apoi din ce în ce mai dependentă de Uniunea Sovietică şi de alte ţări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul naţional brut al insulei) era vital pentru menţinerea condiţiilor de viaţă ale cubanezilor. Dizolvarea URSS, în 1991, a avut repercusiuni negative asupra politicii economice. Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorităţii problemelor economice ale insulei. Iar în cadrul unui interviu pentru BBC, fiind întrebat care dintre liderii sovietici a diminuat din ajutorul acordat Cubei, Fidel Castro a răspuns sugestiv: „Guvernul SUA”.

Castro a îmbunătățit și starea educațională a cubanezilor. Campania sa se concentra asupra zonelor rurale, unde analfabetismul era mare. Din 1960, aproape 270.000 de profesori și studenți au fost trimiși să-i învețe pe toți să scrie și citească, iar cei care reușeau erau nevoiți să-i scrie o scrisoare lui Fidel Castro. Campania a reușit: rata analfabetismului a scăzut de la 20% la 4%.

 Un vizibil cult al personalităţii s-a născut în jurul figurii sale, deşi el a încercat să-l descurajeze. În comparaţie cu majoritatea oamenilor forte, Castro a apărut doar de două ori pe timbrul cubanez: în 1974, cu ocazia vizitei lui Leonid Brejnev, şi în 1999, când s-au împlinit 40 de ani de la revoluţie. Fidel Castro este faimos pentru discursurile sale lungi şi detaliate, care de obicei durează câteva ore şi conţin multe date şi referinţe istorice. Pe 19 februarie 2008, Fidel Castro a declarat oficial că renunță la putere. În august 2006, în urma unei intervenții chirurgicale, cedase deja, cu titlu interimar, atribuțiile sale fratelui său, Raul.

Dintre cele 285 de muzee ale Cubei, niciunul nu îi este dedicat lui Castro, dar el este prezent în zece dintre acestea, precum în cel al Revoluției la Havana unde apare într-o sculptură alături de "Che" și de Camilo Cienfuegos, un alt erou al revoluției, decedat în 1959 într-un accident de avion, sau în muzeul plajei Giron, unde se găsesc arme, uniforme și fotografii ale faimoasei bătălii din Golful Porcilor, când Castro a provocat eșecul invaziei din 1961 a peste o mie de exilați cubanezi înarmați de Statele Unite.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră