Fermierii care și-au incendiat miriștile în mod intenționat își vor pierde subvenția pentru anul de cerere respectiv și vor fi sancționați, conform declarațiilor ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
“Cei care se dovedesc că și-au incendiat miriștile în mod intenționat își vor pierde subvenția pentru anul de cerere respectiv, iar acum lucrez împreună cu Tanczos Barna la modificarea legislației în sensul înăspririi sancțiunilor care se acordă pentru că până acum era de ajuns ca fermierul să dea o declarație că a găsit miriștea incendiată sau suprafața de teren declarată la APIA e incendiată, și să facă dovada că a făcut o plângere către organele de poliție pentru a fi identificat făptuitorul”, a mai afirmat Chesnoiu.
„Dați-mi voie să nu cred că există situația în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafața de teren a altei persoane. Deci măsurile le avem, știm situația, am dispus verificări în acest sens împreună cu colegii de la Ministerul Mediului și lucrăm foarte aproape în identificarea unor soluții care să-i descurajeze pe cei care adoptă astfel de practici”, a mai spus ministrul Agriculturii.