Decebal Traian Remeş a acordat un interviu în exclusivitate pentru miscareaderezistenta.ro în care afirmă că depune o plângere penală împotriva fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, acuzată că a avut un rol hotărâtor în condamnarea lui în dosarul "Caltaboşul". Recent, Remeş a câştigat definitiv la Înalta Curte procesul prin care a cerut despăgubiri de la TVR şi DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul "Caltaboşul". Este vorba despre o înregistrare video în care Remeş apare primind un plic de la fostul ministru ţărănist al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan. În acest dosar, Remeş a fost condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare, fiind eliberat condiţionat în 2014.
miscareaderezistenta.ro: Domnule Remeş, intenţionati să depuneţi plângere penală împotriva fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, despre care fostul şef al TVR, Alexandru Sassu, a spus într-o emisiune televizată că a dat în 2007 caseta cu înregistrarea DNA la postul public de televiziune pentru a fi difuzată?
Decebal Traian Remeş: Am depus deja plângere penală, şi am confirmările deja, împotriva a 7 inşi de la DNA de atunci prin mâna cărora au trecut înregistrările brute, au făcut montaje nenumărate şi au ales o variantă finală. Acest lucru reiese din raportul Inspecţiei Judiciare a CSM, care s-a sesizat din oficiu, şi acolo apare scris fără dubii că un anume inspector de poliţie judiciară, Neagu Theodor, a dat o notă explicativă, afirmând că varianta finală convenită, a montajului la DNA, e identică cu ce a dat TVR1 în 10 octombrie şi cu ce au dat celelalte televiziuni ulterior. Am depus plângere penală împotriva a patru procurori: Daniel Morar, Lucian Papici, Claudiu Dumitrescu, procuror de caz, Cherciu Elena, procuror de şedinţă şi trei poliţişti judiciari Petre Adrian, Neagu Teodor şi Matache, îmi scapă numele de botez. Raportul IJ spune că toţi cei aceşti oameni au fost implicaţi în montaj şi în manipularea montajului. Dumitrescu şi Neagu, când împreună, când separat, au dus acel montaj la instanţe în Bucureşti în 8 şi 9 octombrie, la diverşi judecători, numiţi în raport, care au vizionat montajul. De fiecare dată, numai şi numai câte unul, de fiecare dată în birou, iar pe urmă în complet - în instanţă montajul nu a rămas depus niciodată cu acte - au rezolvat solicitarea de arestare preventivă a fostului ministru Ioan Mureşan. Şi totodată am făcut altă plângere penală împotriva TVR 1 şi a Rodicăi Culcer care au difuzat înregistrarea în seara zilei de 10 octombrie. M-am bazat în cazul acestor plângeri penale pe decizia civilă a Curţii de Apel Braşov care reţine drept fapte ilicite în sarcina DNA, SRTv şi a doamnei Culcer. La DNA reţine ca faptă ilicită scurgerea de informaţii, încadrând juridic faptul că erau informaţii nepublice, şi, trecând peste obiecţiile lui Daniel Morar că nu le-a dat cineva anume şi că ei nu ştiu cum au apărut la TVR, spune că DNA şi oamenii din instituţie nu pot permite scurgerea publică de informaţii. Şi pentru TVR şi Rodica Culcer, tot Curtea de Apel Braşov încadrează drept faptă ilicită publicarea unui material neobţinut pe căi oficiale, legale. Am depus plângerile joia trecută, cred, la Parchetul Înaltei Curţi şi am primit confirmările ieri.
miscareaderezistenta.ro: Veţi depune o plângere şi în cazul Monicăi Macovei?
Decebal Traian Remeş: Am aflat abia alaltăseară şi am auzit numele Monicăi Macovei în direct din partea dlui Sassu. Vă spun sincer nu am bănuit acest canal. Am crezut tot timpul că scurgerea de informaţii a plecat de la preşedinte (n.r. Traian Băsescu) sau de la un om din instituţia prezidenţială sau direct la vreun om din DNA, nu de la un fost ministru al Justiţiei, un europarlamentar la al doilea mandat... La un moment dat în emisiune s-a rostit şi numele doamnei Cristina Guseth în legătură cu această chestiune. Am redactat plângerea penală şi, cel târziu, mâine dimineaţă o trimit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
miscareaderezistenta.ro: Pe cine vizează plângerea penală?
Decebal Traian Remeş: Pe doamna Macovei şi pe doamna Guseth, făcând precizarea clară în plângere că numele de Macovei s-a rostit în clar şi l-am auzit şi că, pe fundalul discuţiilor în care e îmi urlam durerea, deznădejdea şi ura pe care mi le-a trezit această informaţie, s-a rostit, nu ştiu de cine şi de ce, numele Guseth. Şi mi-am exprimat nedumerirea acolo, care începe să se limpezească, de ce pe lanţul acesta al necazului meu, e Cioloş, subsecretar de stat sub mâna mea, pus la insistenţele mele şi la propunerea mea, ajuns ministru al Agriculturii o ştia de atunci de atunci, de la cărăuşie, pe Guseth sau de unde... pentru că, spre ruşinea ei, a lui, a propus-o şi a trecut de comisiile parlamentare ministru al Justiţiei, fără să fie specialistă în domeniu sau cu şcoală în domeniu.
Un nou proces pentru cheltuieli de judecată
miscareaderezistenta.ro: În plângerea penală pe care o veţi înainta împotriva Monicăi Macovei şi Cristinei Guseth, ce infracţiuni veţi invoca?
Decebal Traian Remeş: Eu nu fac încadrări penale. Decât descriu fapta. Nici nu mă duc să consult un avocat pentru că am plătit de când a început procesul, pentru asistenţă juridică, mai mulţi bani decât am câştigat ca pensionar. Deşi am câştigat, nu mi-au dat o sumă ca despăgubiri morale pentru măgăriile lor şi nici cheltuielile de asistenţă juridică. Acum voi deschide o acţiune juridică să mi le dea. Alea se cuvin întotdeauna câştigătorului, dar nu mi le-au dat. Acum să mai umblu după avocaţi să fac încadrări penale? Nu, le-am dat problema celor de la Parchet.
miscareaderezistenta.ro: Înainte de a face plângerea, aţi mai vorbit cu domnul Sassu, pentru alte amănunte?
Decebal Traian Remeş: Am avut o singură discuţie cu domnul Sassu, dar nu vă pot spune când. După ce l-am auzit într-o emisiune la Victor Ciutacu unde se vorbea despre lupta împotriva justiţiei şi unde realizatorul şi invitaţii declarau că au semne de întrebare vis-a-vis de corectitudinea sau acurateţea unor dosare. Şi domnul Sassu aspus că el nu înţelege nimic, arătând că de exemplu în cazul Remeş, de care ştiu exact cum a fost linşat public, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. Auzind această afirmaţie a lui, l-am sunat şi, fiind în Bucureşti, a acceptat să ne vedem. L-am întrebat doar atât: Omule bun, accepţi să te propun ca martor? Am proces în care mă plâng pentru scurgerea de informaţii şi pentru mediatizare în afara cadrului legal. Accept, mi-a răspuns. I-am mulţumit şi ne-am despărţit. Nu l-am întrebat ce ştie, pentru că eram foarte convins că orice ar spune acolo nu-mi poate fi defavorabil. Nu aveam nici cea mai mică idee în ce măsură mă ajută mărturia lui. Mi l-a refuzat Tribunalul Bucureşti de trei ori, şi Curtea de Apel Bucureşti. Nu l-am mai propus şi la Curtea de Apel Braşov. Acolo, dosarul s-a rezolvat, practic, într-o singură şedinţă. Dar ca să se ajungă la refuz, toţi cei 5 pârâţi ai mei, preşedinte, Preşedinţie, DNA, TVR şi Rodica Culcer au făcut acte în scris către instanţe. Madam Culcer şi-a dezvoltat o mie şi o sută de argumente să nu vină cumva Sassu ca martor. Ea nu a fost niciodată la nici un termen, şi-a trimis numai avocat, dar nu cumva să vină Sassu. Ea ştia ce ar putea să spună Sassu, eu nici nu bănuiam. Dacă ar fi spus Sassu că Băsescu i-ar fi dat direct materialul, de la cineva de la preşedinţie, de la Daniel Morar sau de la femeia de serviciu care mătură la DNA, aş fi rămas calm. Eu am bănuit preşedinte, instituţie DNA sau unii oameni de acolo. Nu m-am aşteptat pentru nimic în lume să aflu numele lui Macovei. Pe lângă că a făcut această măgărie, Macovei a dat declaraţii publice de nenumărate împotriva puşcăriabililor, că nu se născuse termenul penali, folosit acum, şi m-a numit de fiecare dată. De fiecare dată când a spus numele puşcăriabililor, în perioada procesului meu, de cercetare penală, octombrie2007-ianuarie 2008, numai Năstase a fost înaintea mea. Când m-a numit public pe mine şi pe Năstase puşcăriabil, ce prezumţie de nevinovăţie mai era?
miscareaderezistenta.ro: Dar de ce l-au respins pe domnul Sassu ca martor?
Decebal Traian Remeş: S-a considerat că audierea nu e relevantă şi ar putea să fie subiectiv. N-am înţeles ce înseamnă subiectiv.
miscareaderezistenta.ro: După emisiunea de marţi, v-a sunat doamna Macovei? Măcar să vă anunţe că va dă în judecată...
Nu şi nici nu mă interesează. Nu văd de ce să mă dea în judecată.
miscareaderezistenta.ro: Pentru afirmaţiile pe care le-aţi făcut la adresa dânsei.
Decebal Traian Remeş: Am să-i duc dicţionarul limbii române. Ştoarfă nu înseamnă ceea ce crede ea. Nu mă interesează cum se simte, cum se autocaracterizează. Nu avem obligaţia să cunoaştem toate cuvintele limbii române, ci numai legea. Eu fac plângere penală pentru faptul că a încălcat legea. Ea nu are decât să mă cheme în judecată şi o să spun şi acolo „eşti o japiţă”. Explicaţia numărul doi este "eşti o persoană rea". Şi a fost o persoană rea cu mine. Iar la ştoarfă, dicţionarul te trimite la cuvântul ştiol, explicat că este un horn.
"Băsescu a fost capo di tutti capi"
miscareaderezistenta.ro: Acum că aveţi aceste informaţii noi, aţi putea reface traseul casetei şi să spuneţi cine credeţi că a avut interes în acest caz?
Decebal Traian Remeş: Voi rămâne cu convingerea, de nestrămutat pentru mine şi indiferent de mărturiile care vor apărea în viitor, că Băsescu a fost capo di tutti capi. Băsescu s-a contrat cu mine în multe probleme, dar nu pot fi făcute publice ţipetele noastre din Guvernul României pentru că stenogramele sunt încă secrete. Băsescu a vorbit despre mine în perioada dinainte de începerea urmăririi penale, în perioada procesului şi până astăzi, întotdeauna afirmând, fără nici un fel de reţinere din partea lui, că sunt vinovat. Eu niciodată nu am beneficiat de prezumţia de nevinovăţie. Eu am fost blamat public de prietena lui Băsescu, Rodica Culcer, începând cu 10 octombrie. Băsescu e cel care, odată ce s-a trezit cu acte de la madam Kovesi care era procuror general- pentru că nu eram membru al Parlamentului, cererea de încuviinţare a urmăririi penale pretindea un aviz de la o comisie care era pe lângă Preşedinţie- a constatat că, vezi doamne, toţi membrii comisiei sunt prea vechi în funcţie şi s-au făcut propuneri noi. Băsescu nu a avut somn până nu a desfiinţat vechea comisie, iar cei 11 membri noi, în toamna lui 2007, nu s-au mai constituit niciodată în comisie. Băsescu este cel care urla ca un decreierat la Teodor Meleşcanu, ministru interimar la Justiţie, în apariţii publice, difuzate de televiziuni la vremea aceea, să nu-i ceară şi actele care însoţesc şi avizul pentru urmărirea mea penală. Băsescu e cel care, numai după ce s-a ajuns la blondă, la frate, la fete, la gineri, la foştii prieteni ai fetelor şi s-a trezit că, vezi doamne, cu cine rămâne nepotul, a descoperit drepturile omului, dar ale membrilor de familie şi ale blondei. Pe blondă eu nu ştiu unde să o încadrez, dar sunt de acord cu un calificare pe care i-a dat-o ca relaţie domnul avocat Lucian Bolcaş într-o emisiune tv. Relaţia Blondă-Băsescu. Băsescu e cel care a descoperit că trei ai lui puşi de el au rezolvat alţi trei de ai lui, trecându-i după gratii. Băsescu e ăla care s-a lăudat de mii de ori, în diverse ocazii, că l-a pus pe Daniel Morar la DNA, trăgându-l de urechi de la Cluj, după ce nenorocitul de Morar a nenorocit un domn numit Liviu Ciupe. Eu i-am cunoscut soţia că mi-a fost subalternă cu mulţi ani înainte. Liviu Ciupe a făcut arest preventiv şi după aceea s-a descoperit că acel act de procuror al lui Morar era o făcătură. Băsescu e cel care a luat-o pe madam Kovesi de urechi din nu ştiu ce procuratură mică, fără nici un caz rezolvat şi a aşezat-o de două ori procuror general. Băsescu e cel care şi-a trimis blonda să negocieze în particular cu premierul Ponta ca Laura Codruţa Kovesi să ajungă procuror şef al DNA. Eu n-am spus niciodată că Băsescu a făcut înregistrări. Am spus mereu, şi spun şi acum şi cât voi mai avea voce în viaţa asta, că Băsescu a comandat. S-a bătut cu PNL în vara lui 2007, când guvernul Tăriceanu era guvern minoritar, presa era plină de liste pline cu miniştri liberali care urmează să fie executaţi juridic. Eu nu am apărut în presă până în octombrie, iar în 4 octombrie dimineaţa, când mi-a apărut într-un ziar un interviu cu 5 întrebări în care m-am referit la Băsescu, am primit de la şeful DNA, Daniel Morar, înştiinţare că se va cere urmărirea mea penală. În 8 octombrie am primit de la laura Kovesi, care era procuror general, că se va cere. Dar ziarul ăla, în care eu îl pusesem la punct pe Băsescu într-o problemă oarecare, a fost lecturat din seara de 3 octombrie. Asta-i viaţa. Deci nu cred că Adrian Năstase, eu, am intrat închisoare datorită deciziei judecătorilor. În completul meu de trei a fost ticălosul de Ilie Dragomir, astăzi numit vicepreşedinte la instanţa supremă, acest tip care avea naşul în suflet ca şi Sorin Blejnar şi făcea trafic de influenţă direct. Stenograma a apărut de o grămadă de ori. Ştiţi de unde l-a luat Băsescu să-l trimită la Curte, ştiţi că l-a albit pe Băsescu în dosarul de spălare de bani? Şi aşa mai departe.
miscareaderezistenta.ro: A fost vorba de o răzbunare din cauza disputelor sau totul a avut în spate nişte calcule politice pentru îndepărtarea PNL de la guvernare?
Decebal Traian Remeş: Vă spun cu sinceritate. Băsescu nu a pornit lupta cu PNL din cauza vechilor noastre gâlcevi. El a plecat ca un buldozer. Desfiinţase PNŢCD şi se îndreptase împotriva liberalilor. Avea cu Tăriceanu ce avea şi a descoperit la un moment dat că, dintre oamenii care contau în Guvernul Tăriceanu şi pentru opinia publică, eu sunt cel mai la îndemână, pentru că nu eram membru al Parlamentului. În Parlament nu am putut manipula în măsura în care a putut direct cu pixul. La un moment dat, a decis: ăsta e prima victimă. În lista din 4 octombrie, nu mai eram la coadă, eram primul. Şi acolo scria aşa: Remeş, Păcuraru, Chiuaru şi Vosganian. Trei am ajuns la Înalta Curte, doi condamnaţi, eu şi Chiuaru. Vosganian e scăpat numai şi numai datorită Senatului. Şi uitaţi-vă pe listă câţi liberali a aranjat până acum.