În majoritatea cazurilor, comparat cu ceea ce se petrece în țările sunt conștiente că trebuie să facă orice sacrificiu pentru a-și crește viitorul, se poate spune că sistemul de învățământ din România se găsește undeva prin vremurile secolului trecut. Delăsarea unora dintre elevil, sau, și mai grav, a unora dintre profesori, poate exemplifica cât se poate de clar din imaginea unei întreprinderi socialiste în care, noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc...
Nu e peste tot așa, există, din păcate din ce în ce mai rar, locuri ce par mai luminate, locuri în care se poate spune că se face încă școală, în care se plămădesc oameni ai zilei de mâine, locuri în care pare că valorile sunt cele la care, măcar din vorbe, aspirăm cu toți și pe care le dorim prezente în viața noastră.
Din păcate, scandalul care a răbufnit prin intermediul Facebook-ului, și care lovește într-o instituție ce părea model de urmat - Colegiul Tudor Vianu, lasă un gust amar, o frustrare, o dezamăgire, resimțită de orice părinte care poate-și vedea odrasla împlinindu-și vocația într-un loc ce părea propice performanței, mărturie stând rezultatele obținute de unitatea de învățământ la concursurile și olimpiadele școlare naționale și internaționale.
E adevărat, societatea în care trăim e din ce în ce mai concurențială, lipsită de sentimente și în care fiecare individ e pus să calce pe destinele altora pentru a-l împlini pe cel propriu, dar, ceea ce pare a se fi petrecut la Tudor Vianu e desprins din zona distopiei lui Orwell sau a realității dintr-un ev mai murdar oferită de Dickens: umilința, înjosire, depersonalizarea, folosite ca metode de învățământ.
Puteți citi în continuare postarea pe Facebook a lui de Marcel Bartic, profesor de istorie, cu rezerva că evenimentele descrise de acesta nu pot fi încă probate, o anchetă a inspectoratului școlar fiind în desfășurare.
Citiți, judecați la final... Poate, dacă reacționăm, putem construi lumea la care visăm, fără compromisuri, nu neapărat pentru noi, că le-am făcut pe toate, pentru cei ce vor veni.
Hai să nu mai închidem ochii, hai să nu mai pupăm în fund învățătoarea, profesorul, să renunțăm la să mai finanțăm noi sistemului de învățământ, fără șpăgi, să-i fugărim pe cei care n-au chemare și care nu-și fac treaba, să-i încurajăm pe cei care vor și care pot, hai să nu mai fim ipocriți și că conștientizăm că doar munca, talentul și vocația ne pot împlini urmașii așa cum dorim, fără să fim ofuscați că nu pot atât de mult pe cât ne dorim.
_______________________
"Dacă vă gândeați că ați văzut toate formele de agresiune și abuzuri în școli, trageți aer în piept, luați loc și constatați următoarele:
Într-unul din cele mai prestigioase licee din București, genul cu cifre mari de olimpici, rezultate excepționale, tradiție de zeci de ani, un ilustru domn profesor de matematică, o mică somitate de-a lungul și de-a latul Dâmboviței, genul care lucrează cu doi olimpici și-i pică pe restul că sunt proști, își permite, mai zilele trecute, un mic gest de aroganță cu elevii unei clase de-a zecea, c-așa vor mușchii lui de Dumnezeu pe pământ ce e el.
Cu ocazia discutării tezei pe semestrul I, evident cu note catastrofale pentru cei mai mulți dintre copii, domn' profesor adresează tacticos un apel celor "doresc să-și mărească nota cu un punct, să se târască în genunchi până la el la catedră". Da, ați citit bine, SĂ SE TÂRASCĂ ÎN GENUNCHI până la el la catedră.
În liniștea care s-a lăsat după cugetarea magistrului, unul dintre copii, îngrozit efectiv de perspectiva de a-și pierde locul la acest liceu pentru care ai lui au făcut sacrificii foarte mari, S-A TÂRÂT ÎN GENUNCHI câțiva metri pentru a-i demonstra subspeciei de om că și-ar dori acest punct.
Domn' profesor este, spune lumea în târg, indestructibil. Studii, doctorate, relații prin Minister, olimpici, cunoașteți genul. Nu e la prima poveste de felul ăsta. Copiii, o parte din ei, nu au avut curaj decât să le spună părinților.
Aceștia sunt, la rândul lor, descurajați de sistemul care îl protejează, ca un zid nevăzut, pe mizeria de om care îndrăznește să-și spună profesor. La această oră, sunt șanse mari să scape nepedepsit pentru simplul fapt că nimeni nu vrea să-l denunțe.
Cu voia dumneavoastră, aș avea câteva păreri legate de acest caz:
Pentru că îmi doresc și presupun că aceste randuri vor ajunge și la clasa cu pricina, aș transmite mai întâi, un mesaj elevului care a trebuit să îndure așa ceva.
Copile, pentru ce ți s-a întâmplat, nu ai absolut nici o vină. Individul care ți-a făcut acest rău, această agresiune, pentru că așa se cheamă în Codul Penal, trebuie să răspundă pentru ce-a făcut. Nu trebuie să te învinovățești pentru absolut nimic, este exact ca și cum te-ar fi lovit de-a dreptul, ba chiar e mai rău, pentru că profită de vârsta ta și de lipsa ta de discernământ. Spune-le părinților tăi. Luptă împotriva acestui abuz îngrozitor la care ai fost supus. Curaj!
Colegilor tăi le transmit că trebuie să fie alături de tine. Tăcerea voastră este cel mai bun complice pe care îl are acest individ. Normalitatea nu este cea pe care o trăiți voi zi de zi, ci aia în care domn profesor este dat afară din învățământ și răspunde penal pentru acțiunile lui.
Părinților acestor copii le spun că, dacă nici acum nu vor reacționa, nici o diplomă, nici un rezultat, nimic dar absolut nimic din ce vor obține copiii lor mai târziu nu le va șterge din minte și din inimă că au fost părtași la umilirea unui copil, forțat să se târască în genunchi în fața profesorului lui de matematică. Iar ei au închis ochii.
Îmi doresc ca acești oameni să aibă curajul să nu lase lucrurile așa. Sper ca lucrurile să se miște, măcar în acest caz, pentru că eu refuz să-i numesc colegi pe acești indivizi labili psihic, care nenorocesc generații de copii, care se țin de catedră cu toate mijloacele pe care le au la îndemână. Dacă vreți ca învățământul să se schimbe, doamnelor și domnilor, începeți de aici. Aveți tăria să recunoașteți că, până la reforma curriculară, cangrena care omoară învățământul vine și dinspre profesori. V-o spune tot un profesor."
___________________
Copiii noștri nu trebuie să stea în genunchi în fața nimănui. Cât despre cel vinovat, oare cât de mult se poate târî în fața propriei conștiințe, pentru a-și ierta fapta comisă, oare poate pleca pe poarta liceului chiar așa?
