Astfel, bacteria a fost depistată în carne porc vită, la un supermarket din judeţul Vâlcea, în pastă de mici refrigeraţi, la o carmangerie din judeţul Teleorman şi la un caşcaval comercializat într-un magazin alimentar din acelaşi judeţ, precum şi la carcase de ovine din două abatoare, unul din judeţul Bistriţa Năsăud şi unul din judeţul Buzău.
"Ca urmare, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, au efectuat controale oficiale la unităţile în care s-a depistat şi comercializat produsele incriminate şi au dispus măsurile prevăzute în Planul Naţional de Control", precizează ANSVSA într-un comunicat.
Controalele inspectorilor sanitar-veterinari au fost făcute în judeţele Timiş, Buzău, Constanţa, Caraş Severin, Suceava, Tulcea, Bucureşti, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sălaj, Covasna, Mehedinţi, Bacău, Vaslui, Cluj, Olt, Vâlcea, Botoşani, Alba, Galaţi, Vrancea, Dâmboviţa, Hunedoara, Călăraşi şi Bihor, fiind vizate carnea (sanitaţie carcasă ovine, sanitaţie carcasă bovina, carne tocată vita, mici porc vită, pulpă vită, cârnaţi proaspeţi, burger vită, pastramă carne tineret bovin, pulpă de oaie, cârnăciori vită oaie) şi lapte şi produse din lapte (lapte crud vacă, caşcaval clasic, telemea de vacă, caşcaval de capră, caşcaval afumat Apuseni, brânză de capră, caş de vacă).