Directorul medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Mircea Macovei, a revenit astăzi la muncă, după ce s-a vindecat de COVID-19. Managerul interimar al spitalului, col. dr. Daniel Derioiu, a declarat, ieri, că doctorului Macovei i se termină astăzi concediul medical, „are teste negative și este apt de muncă”, precizează Monitorul de Suceava.
„Mâine (n.r. astăzi) are obligația să fie prezent. Poate să nu vină, dar atunci este în postura să fie absent nemotivat și să fie cercetare pentru desfacerea contractului de muncă”, a declarat dr. Derioiu. Întrebat dacă doctorul Macovei își va relua și atribuțiile de director medical, managerul Daniel Derioiu a răspuns că nu știe dacă acesta își va înainta sau nu astăzi demisia din funcție.
În eventualitatea în care dr. Macovei va alege să nu demisioneze din funcția de director medical, având în vedere acuzațiile de lipsa măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus care i-au fost aduse de colegii săi la începutul crizei COVID din Spitalul Suceava, actuala conducere a spitalului îi va analiza contractul de administrare, conform legii, și dacă se vor constata nereguli, vor fi aplicate prevederile contractuale.
„Orice decizie de suspendare, demitere sau concediere trebuie să fie făcută în condițiile legii”, a subliniat managerul militar al Spitalului Suceava, col. dr. Daniel Derioiu.