"Deși, în urma testelor efectuate, copertina tip Duraskin a obținut clasa C de certificare, în conformitate cu prevederile legale, prin expertiza întocmită, în anul 2014, de expertul inginer tehnic Dan Dumitrescu, s-a concluzionat că arderea membranei nu afectează structura metalică de susținere, că încadrarea în clasa C este acceptabilă și, în această situație, prezintă siguranță pentru utilizatori", precizează Ministerul Dezvoltării într-un comunicat.
Conform sursei citate, expertul Dan Dumitrescu a participat la ședințele comune a reprezentanților PMB, IGSU, ISU București și MDRAP, organizate în perioada ianuarie — februarie 2016. El a întocmit o completare a raportului de expertiză prin care aduce următoarele precizări:
Stadionul Național nu prezintă, chiar în caz de aprindere a membranei, risc pentru utilizatorii acestuia;
Pentru construcția atipică a unui stadion, clasificarea C-s3,d0 este corespunzătoare;
Arena Națională este o construcție existentă și în cazul în care nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale normativului P118-99 (normativ de siguranță la foc) se vor asigura măsuri compensatorii de siguranță la foc;
Expertul propune măsuri compensatorii imediate și măsuri ulterioare care sunt exemplificate în anexa 7.
"Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Regionale apreciază că Primarul General al Municipiului București, domnul Răzvan Sava, a dezinformat opinia publică cu privire la subiectul funcționării Arenei Naționale: așa cum am arătat mai sus, documentația pentru modificarea agrementului tehnic emis încă din 16.02.2016 a fost depusă abia în data de 04.03.2016.
Deși avizul și agrementul au fost semnate și certificate încă din februarie 2016, agrementul tehnic pentru membrana arhitecturală tip copertină, a fost ridicat de la Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții de către reprezentantul ICECON SA în data de 03.03.2016 (certificăm acest aspect prin Anexa 1, pagina 4), fapt care arată că situația Arenei Naționale nu a reprezentat, până la această dată, o prioritate pentru Primăria Municipiului București.
În cazul în care, domnul Primar General al Municipiului București are o altă soluție pentru redeschiderea Arenei Naționale pentru competițiile și evenimentele publice, Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Regionale îi solicită Primarului să declare public care este soluția și de ce a nu a transmis, până acum, instituțiilor abilitate, soluțiile Domniei Sale", se mai arat în comunicatul Ministerului Dezzvoltării.