Alegătorii votează pentru consiliul local, județean și pentru primar, unde vor primi trei buletine de vot. În Capitală, vor vota pentru consiliul local al sectorului, primarul de sector, Consiliul General al Municipiului București, precum și pentru primarul general și vor primi patru buletine de vot.
La acest scrutin președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale.
Au dreptul de a alege cetățenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, iar dreptul de vot se exercita pe baza buletinului de identitate, cărții de identitate, cărții de identitate provizorii, pașaportului diplomatic sau de serviciu și carnetului de serviciu militar.
Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședința și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai UE).
Pot vota pe o listă electorală suplimentară doar cetăţenii cu drept de vot omişi din lista electorală permanentă, dar numai în baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate.
La ora 21,00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorii care la ora 21,00 se află în localul secţiei de vot pot să îşi exercite dreptul de vot.