DOSARUL TRANSFERURILOR. Decizia Privind Eliberarea Condiţionată a Lui Ioan Becali, Amânată pe 22 Ianuarie

15 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
DOSARUL TRANSFERURILOR. Decizia Privind Eliberarea Condiţionată a Lui Ioan Becali, Amânată pe 22 Ianuarie

Hotărârea de amânare a pronunțării a fost luată după ce astăzi  instanța a judecat contestația procurorilor DNA împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Ioan Becali.  Contestația procurorilor anticorupție a fost formulată după ce, la sfârșitul anului trecut, judecătorii de la Medgidia au admis propunerea de eliberare condiționată făcută de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, potrivit agerpres.ro. 

În decembrie 2015, Tribunalul Constanța a admis contestația procurorilor anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Ioan Becali, decizie luată în urma cererii formulate în acest sens de către condamnat. La termenele din octombrie și noiembrie anul trecut, magistrații Judecătoriei Medgidia au dispus eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare la Penitenciarul Poarta Albă, după ce au admis cererea condamnatului de eliberare condiționată și, respectiv, propunerea comisiei de specialitate din penitenciar formulată în același sens.

În ambele cazuri, deciziile judecătorilor au fost contestate de procurorii DNA. Ioan Becali a fost condamnat în dosarul transferurilor, în martie 2014, alături de alți reprezentanți ai fotbalului românesc. În detenție, acesta a scris trei cărți, reușind astfel să își reducă pedeapsa cu 90 de zile. Pe numele lui Ioan Becali este emis un mandat de arestare preventivă, într-un alt dosar penal, după ce DNA l-a acuzat că ar fi mituit-o, împreună cu Victor Becali și Cristian Borcea, pe judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul București.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră