De 1 Decembrie, ploi în toată ţara, dar şi ninsori şi viscol la munte

30 Noi 2017
De 1 Decembrie, ploi în toată ţara, dar şi ninsori şi viscol la munte

Prognoza meteo pentru următoarele zile, care coincid cu Ziua Națională a României, dar și cu o minivacanță, nu este tocmai promițătoare. Vremea va fi închisă în toată ţara în minivacanţa de 1 Decembrie, care debutează joi cu ploi în jumătatea vestică a ţării şi ninsori la munte, urmând ca vineri, de Ziua Naţională, să plouă şi în sud, sud-est şi centru, inclusiv în Capitală, scrie news.ro.

De sâmbătă, temperaturile vor scădea spre zero, în special în zona Moldovei, însă valorile termice sunt cele normale pentru această perioadă a anului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Duminică, ploile se vor diminua în sud şi est, însă în nord, centru şi vest vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 12 grade.

În Capitală, joi, cerul va fi mai mult noros, iar spre seară şi pe timpul nopţii va ploua slab. Maxima va fi în jur de 8-9 grade, în timp ce noaptea va ajunge la 6 grade Celsius.

De Ziua Naţională, în Bucureşti, va ploua, iar vântul va avea intensificări în a doua parte a zilei. Temperatura maximă va atinge 9 grade, iar cea minimă în jur de 5 grade Celsius. Ploile continuă şi sâmbătă şi vor fi intensificări temporare ale vântului.

În ultima zi a minivacanţei, în Capitală va fi înnorat şi va ploua mai slab, iar temperaturile nu vor depăşi 7 grade Celsius.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră