Cum a reacționat designerului Tory Burch după ce a fost acuzată că a copiat haina tradițională românească

11 Feb 2020
Cum a reacționat designerului Tory Burch după ce a fost acuzată că a copiat haina tradițională românească

Creatoarea de modă Tory Burch este acuzată că în noua sa colecție a copiat o haină tradițională românească.Ținuta a fost dezvăluită publicului într-o postare pe pagina de Facebook a designerului, ca făcând parte din creațiile noii sale colecții, inspirată din cultura africană.

Sesizarea similitudinii dintre creația lui Tory Burch și haina tradițională românească a fost făcută de comunitatea Facebook "La Blouse Roumaine", care promovează artiștii locali și motivele românești autentice.

"La Blouse Roumaine" i-a cerut public designerului american să admită că că haina este copiată după modelul românesc, aflat în patrimoniul muzeului de artă Metropolitan din New York.

Un suman similar a fost reprodus și în Românie de Iana, împreună cu Arta Casnică Tismana. "O broderie specifică zonei Gorj. Uitati, broderiile astea sunt f asemanatoare, copie 1 la 1", a comentat o membră a comunității "La Blouse Roumaine". De asemenea, designerii români au solicitat protejarea portului românesc, pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete.

Evenimentul a căpătat amploare, sute de români comentând pe Facebook creația prezentată de Tory Burch, numind-o un fals și un furt.

Prima reacție a puternicului brand american a fost să șteargă postarea inițială. Dar nu a fost suficient, pentru că nu era singurul obiect vestimentar din colecție inspirat din motivele cusute pe sumanul românesc - ele putând fi observate și pe o altă pereche de pantaloni, pe o geantă și pe o rochie.

"Resort 2018 este o colecție care face referire la prietenia unică între două femei inspiraționale, Jacqueline Kennedy Onassis și Princess Elizabeth of Toro. Amândouă au fost embleme ale modei, călătoare de-a lungul lumii și iubitoare de artă. 

În încercarea noastră de a rezuma colecția, am omis o referință la o frumoasă haină românească, ce a inspirat una dintre piese. Fie că e România, Uganda, ori Franța, suntem un brand care ține să celebreze femeile din toate țările și culturile", este mesajul ce a apărut astăzi pe pagina oficială de Facebook - Tory Burch.

Reacția a creat la rândul său o mulțime de critici din partea românilor, care incriminează gestul designerului.i repostează , mesajul "La Blouse Roumaine" și cer retragerea de pe piață a  pieselor din colecție inspirate din folclorul românesc, și compensarea materială a meșteșugarilor din România. 

 

 

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră