Ministrul de Interne se laudă: „Nu vor mai fi cozi la PERMISE AUTO de săptămâna viitoare!“

25 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Ministrul de Interne se laudă: „Nu vor mai fi cozi la PERMISE AUTO de săptămâna viitoare!“

 

Ministrul Dragoș Tudorache a anunțat într-o conferință de presă măsurile care vor fi luate încă de azi pentru ca de săptămâna viitoare să nu mai fie cozi la serviciile de permise, înmatriculări și pașapoarte. Ministrul a făcut un apel la cetățeni, să nu mai vină să se așeze de noaptea la cozi, pentru că, a promis el, de săptămâna viitoare acestea vor dispărea. 

Oamenii care stau la cozi încă de noaptea se plâng că birocraţia le pune nervii şi răbdarea la încercare. Se plâng însă şi angajaţii de la Înmatriculări, care spun că sunt prea puţini pentru volumul de muncă. Situaţia a ajuns până la urechile ministrului de interne, Dragoș Tudorache, care i-a convocat vineri pe prefecţii şi şefii serviciilor de la Înmatriculare şi Paşapoarte din Bucureşti şi Ilfov într-o şedinţă la sfârșitul căreia speră să identifice soluţiile pentru detensionarea situaţiei.

 

DE CITIT: DE REŢINUT! Metode prin care poţi plăti mai repede taxele la paşapoarte

 

Cei patru șefi discută cu ministrul Dragoș Tudorache măsuri care să poată fi implementate pe termen scurt, dar și pe termen mediu, care ar trebui să rezolve cât de cât problema de la Direcția de Înmatriculări și de la Direcția de Pașapoarte. Una dintre idei ar fi ca legislația să poată fi modificată, în sensul simplificării procedurilor, astfel încât să fie nevoie de mai puține acte de verificat. De asemenea, camerele de supraveghere ar trebui să fie văzute de cei care lucrează la ghișee, ca să știe în permanență câți oameni sunt la coadă.

O altă soluție ar fi o schemă de programare a celor care au nevoie de un pașaport, permis sau de înmatricularea mașinii. Programarea ar putea fi făcută pe internet și nu neapărat în ziua respectivă, ci în avans. Pe de altă parte, sunt cel puțin 16 posturi în prezent care nu sunt ocupate la aceste servicii, spun cei de la Prefectura Capitalei, iar în următoarea perioadă vor fi organizate concursuri pentru angajarea personalului necesar.

 

Cum se poate face plata online pentru paşapoarte şi permise de conducere:

Plata online se poate face de acum şi în sistem de internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana în cauză are deschis un cont bancar, "prin virament către contul unic deschis de către fiecare Instituţie a Prefectului“. În Bucureşti, în şoseaua Pipera, va fi deschisă o nouă casierie a Trezoreriei Statului, aici putând fi achitată taxa pentru paşapoarte, mai precizează MAI. Numărul contului IBAN, numărul codului fiscal, adresele trezoreriilor şi ale caseriilor instituţiilor prefectului unde se poate face plata în numerar se pot găsi, în perioada imediat următoare, anunţat pe site-ul fiecărei Instituţii a Prefectului.

„Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii: CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal şi denumirea Instituţiei Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a paşaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz, suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata", se mai arată în comunicat.

În cazul paşapoartelor simple temporare şi a celor simple electronice, dacă plata pentru taxă s-a făcut online, la momentul depunerii cererii trebuie prezentat extrasul de cont, certificat de bancă. Dacă plata s-a făcut prin mandat poştal este necesar documentul doveditor al plăţii facturii emisă de oficiul poştal. MAI precizează că actele şi termenele de eliberare ale documentelor rămân neschimbate.

Plata în numerar a acestor servicii nu se mai face prin casieriile CEC Bank

1) Plata se poate face on-line în sistem internet banking, dar și de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către contul deschis de către Instituția Prefectului Municipiului București, astfel:

- pentru contravaloarea tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere, în contul

IBAN: RO76TREZ705502601X009835;

- pentru pașapoarte, în contul

IBAN: RO93TREZ705502602X009836;

Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informații: CNP-ul și numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN (conturile indicate mai sus, în funcție de serviciul solicitat), codul fiscal al Instituției Prefectului Municipiului București – CUI 4267125, suma și tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata, potrivit RTV.

2) Plata în numerar se poate face:

• pentru pașapoartele simple electronice și simple temporare eliberate de către Serviciul Public Comunitar Pentru Evidenta şi Eliberarea Pasapoartelor Simple București:

- la casieriile unităților Trezoreriei Statului Sector 5, cu sediile în: Bd. Naţiunile Unite nr. 6-8, Calea 13 Septembrie nr. 226, bl. V54 și la punctul de lucru deschis special în Șoseaua Pipera nr. 49 sector 2;
- la casieria Instituției Prefectului Municipiului București din Piața Presei libere (Casa Presei libere nr. 1, corpul B, parter, sectorul 1).

Programul casieriei Instituției Prefectului Municipiului București:

ZIUA / PROGRAM ÎNCASĂRI TAXE PAȘAPOARTE

Luni 09.00 - 11.00 13.00 - 15.00
Marţi 09.00 - 11.00 16.30 - 18.30
Miercuri 09.00 - 11.00
Joi 09.00 - 11.00
Vineri 09.00 - 11.00

• pentru documentele emise de Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor București:

- la ghișeele serviciului din Șoseaua Pipera nr. 49 sector 2;
- la casieriile unităților Trezoreriei Statului Sector 5 din Bd. Naţiunile Unite nr. 6-8 și Calea 13 Septembrie nr. 226, bl. V54;
- ca element de noutate, contravaloarea permisului de conducere (în valoare de 68 de lei) poate fi plătită și la punctul de lucru deschis special în Șoseaua Pipera nr. 49 sector 2 de către Trezoreria Statului Sector 5.

• prin mandat poștal: la orice oficiu sau agenţie a operatorului naţional de servicii poştale.

Conform Ordonanței, pentru reducerea birocratizării, în situația pașapoartelor se va face o singură plată într-un cuantum care va cumula contravaloarea pașaportului, taxa pentru serviciul public prestat și, după caz, tariful suplimentar, valoarea rămânând neschimbată față de cât este în prezent. Astfel, taxele sunt :

- pentru eliberarea pașaportului simplu electronic: 283 de lei (pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani) sau 258 de lei (pentru minorii cu vârsta sub 12 ani);

- pentru eliberarea pașaportului simplu temporar: 219 lei.

Având în vedere că pentru confirmarea tranzacției efectuate prin internet banking este nevoie de mai mult de 24 de ore, pentru documentele care se eliberează în aceeași zi în care se depune cererea (pașaportul simplu temporar, permis de conducere etc.), recomandăm cetățenilor să utilizeze modalități de plată a taxelor care permit dovada plății la momentul depunerii cererii.

Program încasare taxe permise de conducere și pașapoarte la casieriile unităților Trezoreriei Statului Sector 5 din Bd. Naţiunile Unite nr. 6-8 și Calea 13 Septembrie nr. 226, bl. V54:

Luni, marți, joi și vineri: 08:30-16:30
Miercuri: 08:30-18:30
Program încasare taxe permise de conducere și pașapoarte la punctul de lucru deschis în Șoseaua Pipera de către Trezoreria Statului Sector 5:

Luni, miercuri, joi și vineri: 08:30-16:30
Marți: 08:30-18:30
Program încasare taxe la ghișeele Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor București, din Șoseaua Pipera nr. 49 sector 2, pentru documentele emise de acesta:

Luni, miercuri, joi și vineri: 08:00-16:30
Marți: 08:00-18:30

SURSĂ VIDEO: Digi 24

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră