CONDAMNAŢII FĂR' DE VINĂ. Autorităţi, luaţi atitudine! Tot mai mulţi COPII mutilaţi, abuzaţi şi ucişi de propriii părinţi: „Eu te fac, eu te omor!“

01 Oct 2015
CONDAMNAŢII FĂR' DE VINĂ.  Autorităţi, luaţi atitudine! Tot mai mulţi COPII mutilaţi, abuzaţi şi ucişi de propriii părinţi: „Eu te fac, eu te omor!“
Peste 6.700 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele şase luni ale anului, iar cei mai mulţi fiind  din mediul rural. De asemenea, peste 500 de copii au fost abandonaţi în spitale de propriii părinţi, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.  În plus, 37 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în fiecare zi în primele şase luni ale anului. În total, peste 6700 de copii au fost victime în primele şase luni ale anului, iar mai bine de jumătate sunt din mediul rural.

În trei sferturi din cazuri, a fost vorba de neglijare. Iar în peste 1.200 de cazuri copiii au ajuns în plasament de urgenţă. În aceeaşi perioadă, 511 copii au fost părăsiţi de părinţi în spitale. Cei mai multţ au fost lăsaţi chiar la maternitate, imediat după naştere. Doar 197 dintre ei au ajuns după externare înapoi în familie. Potrivit UNICEF, în 2013, peste 12.000 de minori români au fost abuzaţi, neglijati sau exploataţi de părinţii lor. Restul, au fost plasaţi la asistenţi maternali, familii sau centre de plasament.  Nu de puţine ori, copiii, de vârste fragede, au fost lăsaţi singuri, încuiaţi în casă cu zilele şi găsiţi carbonizaţi  din cauza unor incendiilor izbucnite de la istalaţiile electrice precare.  Cazurile sunt multe iar viaţa bate din plin filmul pentru aceşti copii care devin, de la vârste fragede, victimele propriilor părinţi. Cel mai recent caz, cel din Câmpulung, o mamă aruncându-se în faţa trenului cu copilul, de doar şapte ani, în viaţă. Acum, femeia care suferea de depresie, deoarece tatăl copilului nu voia să-l recunoască se zbate între viaţă şi moarte. Copilul are picioarele şi o mână amputate. 

Mama în comă, copilul cu picioarele amputate

O femeie s-a aruncat în faţa trenului, la Câmpulung Moldovenesc, având în braţe copilul ei în vârstă de şapte ani. Incidentul ar fi avut loc lângă Gara Mare Câmpulung Moldovenesc. Potrivit ISU Suceava, atât femeia, cât şi copilul, se află în stare gravă, însă au încă semne vitale. Atât mama, cât şi copilul au fost duşi la spitalul din oraş.  Potrivit unor surse apropiate anchetei, femeia este în comă şi are iun picior amputat, iar băiatul are ambele picioare amputate. Mama ar fi ieşit înaintea trenului din tufişuri, într-o zonă cu vizibilitate zero pentru mecanicul de locomotivă. Momentan, nu se cunosc circumstanţele pentru care femeia ar fi recurs la un asemenea. Ancheta este în desfăşurare, ipoteza principală fiind sinuciderea.

O mamă îşi vinde copilul la mica publicitate

Caz cutremurător în satul Dumeni din judeţul Botoşani. O femeie,de teamă să nu ajungă pe străzi cu cei trei copii ai ei, a decis să caute o familie iubitoare pentru fiul cel mare, de doar 6, dând anunţ într-un ziar.Femeia vrea să-i găsească o familie adoptivă unuia dintre cei trei copii ai săi, aşa că a apelat la mica publicitate. Tânăra din satul Dumeni a vrut să dea un anunţ prin care băieţelul său de numai şase ani să fie înfiat, pe motiv că soţul său nu vrea să o reprimească acasă împreună cu cei trei copii „Nu vreau să-l dau la stat, vreau să-l infieze. Nu am o preferință pentru familie”, a declarat femeia pentru jurnaliștii de la monitorulbt.ro


Şi-a omorât copilul de şase ani şi l-a îngropat în grădină 

Un  bărbat din Dâmboviţa care şi-a omorât, în 2011, în bătaie băiatul şi, cu ştirea soţiei l-a îngropat în grădina casei, a fost condamnat  acum câteva luni la 27 de ani de închisoare. Fapta soţiei, cea care a tăinuit întreaga poveste ca să îşi protejeze ceilalţi cinci copii, a fost clasată, procurorul considerând că femeia a fost la rândul ei victimă. Petrică Bondilă e cel care şi-a omorât copilul de 6 ani în bătaie şi l-a îngropat apoi în grădină. Întreaga anchetă a început după ce criminaliştii au găsit cadavrul băiatului îngropat în grădină. 

O mamă şi-a măcelărit  bebeluşul de numai opt zile 

O femeie de 26 de ani din Bârlad si-a măcelărit cu o cruzime fără margini, bebelusul de numai opt zile. Femeia şi-a iesit  pur şi simplu din minţi şi, fără niciun motiv  a luat copilul l-a dat cu capul de toţi pereţii. Roxana Smocot a mai avut probleme psihice şi după prima naştere, în 2010, fiind internată la Psihiatrie, iar în 2012 a mai fost o dată internată la aceeasi secţie, având stări depresive.

Iunie 2015. Moartea celor trei copii din Uricani - Pavel (un an), Alina (opt ani) şi Tania (zece ani )- a revoltat o întreagă Românie. Aceştia au ars de vii, după ce mama lor i-a încuit în casă şi a plecat nestingherită să-şi cumpere băutură. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul celor trei copii morţi într-un incendiu izbucnit într-un bloc din Uricani, mama acestora fiind audiată de Poliţie.Primele informaţii au arătat că, incediul a pornit de la o lumânare aprinsă. Mama copiilor, despre care martorii susţin că i-a închis în casă pe aceştia - un băieţel de un an, şi două fete, în vârstă de 8 şi 10 ani - şi a plecat să îşi cumpere băutură, a fost dusă la sediul Poliţiei Uricani pentru a fi audiată. Vecinii femeii susţin că aceasta a avut, în total, şase copii, din care doi - unul în vârstă de un an şi şase luni, iar altul de şapte luni - au fost omorâţi de primul soţ al acesteia, în 2003. Bărbatul a fost închis pentru omor calificat şi a murit în penitenciar după câţiva ani, femeia divorţând de el între timp. Un al treilea copil pe care l-a avut cu primul soţ, o fetiţă de trei ani, a scăpat atunci de furia tatălui, fiind plecată la o rudă. Fata are acum 15 ani şi este crescută încă de atunci de naşa ei de botez.Ulterior, femeia s-a recăsătorit, iar cu al doilea soţ a avut cei trei copii morţi în incendiul de luni dimineaţă. Tatăl copiilor nu era acasă, fiind internat în spital în Petroşani. Revoltaţi, vecinii spun însă că tragedia ar fi putut fi evitată dacă sesizările făcute de ei la Primarie şi la Protecţia Copilului din Hunedoara s-ar fi concretizat. Mai mult, povestesc aceştia, cei trei fraţi erau bătuţi şi chinuiţi de propria lor mamă.

12 ianuarie 2015. Şase copii şi tatăl acestora au fost găsiţi morţi în garsoniera din Rovinari, cel mai probabil după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Prima ipoteză statbilită de anchetatori a fost că decesul ar fi fost provocat de o intoxicaţie cu monoxid de carbon provenit de la o instalaţie de încălzire improvizată. Potrivit primarului localităţii Rovinari, Dorin Filip, copiii au vârste cuprinse între şase luni şi şapte ani şi sunt fraţi, ei locuind cu tatăl lor într-o garsonieră dintr-un bloc din Rovinari. Edilul spune că locuinţa în care stăteau aceştia era încălzită cu o instalaţie termică improvizată, care în cursul nopţii nu ar mai fi evacuat gazele în exterior din cauza vântului puternic. Tatăl copiilor era angajat al Complexului Energetic Oltenia, iar soţia acestuia este plecată la muncă în Italia

10 aprilie 2015. Incendiu cu şase morţi la Satu Mare. Şase persoane, dintre care trei copii- cu vârste cuprinse între 1,3 şi 9 ani- toţi membri ai aceleiaşi familii au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa improvizată. La sosirea echipajelor de intervenţie, întreaga locuinţă, construită în cea mai mare parte din material lemons, a fost cuprinsă de flăcări.

9 ianuarie 2013. Patru copii, dintr-o comună din judetul Bacîu, au murit într-un incendiu izbucnit în locuinţa lor. Reprezentanţii ISU au precizat că aceştia aveau vârste de 4 si 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni. Acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul întinzându-se pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi. La momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii erau singuri acasă. Primarul din Măgura, Constantin Traistaru, a declarat după tragedie că mama copiilor este plecată la muncă în Cipru.

Copiii, 20% din victimele incendiilor

Potrivit statisticilor IGSU, anual se produc în medie peste 12.000 de incendii, din care circa 70% au loc la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti. Dintre acestea, 43% au avut loc în mediul urban şi 57% în mediul rural. În ultimii ani se constată o tendinţă de creştere mai pronunţată a dinamicii incendiilor în mediul urban faţă de mediul rural. Cauzele cele mai frecvente de incendiu în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti: instalaţii electrice defecte sau improvizate 19%, focul deschis 17%, fumat 14%, coş, burlan de fum defect sau necurăţat 13%, acţiune intenţionată 10%, jocul copiilor cu focul 8%, nesupravegherea unor aparate (electrocasnice, de încălzire, etc.) în funcţiune 7%, după cum arată statisticile Inspectoratului de Ugenţă. În intervalul 2007-2011, s-au înregistrat 28.659 incendii la locuinţe. În privinţa victimelor, datele sunt urmãtoarele: 3.622 de victime în intervalul 2007 - 2011, rezultând o medie anualã de 724 persoane victime ale incendiilor produse la locuinţe, 20% dintre victime fiind copii. Dintre aceştia, 65% nu au împlinit 6 ani.

Lăsaţi singuri şi încuiaţi în casă

Potrivit unor campanii făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, “F.O.C.- Flăcările Omoară Copii”, s-a stabilit că, majoritatea copiilor implicaţi în incendii provin din familii cu probleme sociale şi financiare. Alte cauze identificate: copiii au fost lăsaţi singuri în casă, cu mijloacele de încălzire în funcţiune, în multe situaţii încuiaţi sau blocaţi şi aflaţi în imposibilitatea de a se autoevacua sau o mare parte din victime au fost lăsate în îngrijirea bunicilor sau a altor rude, părinţii fiind plecaţi din ţară.



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră