Ultimatum de mediere. Condiţiile în care Gabriela Firea ar accepta o împăcare cu Traian Băsescu

20 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
Ultimatum de mediere. Condiţiile în care Gabriela Firea ar accepta o împăcare cu Traian Băsescu

Gabriela Firea s-a hotărât care sunt condiţiile pe care i le va pune fostului preşedinte pentru a ajunge la împăcare în acest dosar. Ultimatumul pentru acordul de mediere expiră în 2 februarie, potrivit RTV.  La începutul acestei săptămâni, Gabriela Firea a trimis către mediatori o scrisoare în care precizează condiţiile în care va accepta o împăcare cu Traian Băsescu. Printre acestea se numără faptul că fostul şef de stat trebuie să îşi ceară scuze în mod public. Dacă Traian Băsescu acceptă condiţiile, conflictul s-ar putea încheia pe cale amiabilă. Traian Băsescu şi Gabriela Firea au semnat în noiembrie un contract de mediere, după ce fostul preşedinte a apelat la un mediator pentru stingerea conflictului dintre cei doi. Firea l-a acuzat de şantaj pe Băsescu, însă procurorii de la Parchetul General au schimbat încadrarea faptei, fostul preşedinte fiind acuzat de ameninţare.

CONFRUNTARE FIREA-BĂSESCU 

Traian Băsescu a anunţat, încă din septembrie, că intenţionează să deschidă o procedură de mediere în conflictul cu senatorul PSD. Gabriela Firea a decis, în urma discuţiilor cu mediatorul, să accepte semnarea contractului de mediere. 

Fostul președinte Traian Băsescu este cercetat penal de Parchetul General pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu afirmațiile sale la adresa Gabrielei Firea. Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.  

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: "Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii "Jocuri de putere", referindu-se la activitatea parlamentară a d-nei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: «Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele»".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră