La 13 septembrie, nava transportoare de containere ”COSCO Malaysia”, Seaspan 8500 TEU, aflată sub comanda căpitanului de cursă lungă Bogdan Rusu, a efectuat o operațiune dramatică de salvare din apele mării. Patru cetățeni americani au fost salvați în această operațiune.
Un iaht avariat, în pericol
Este vorba despre patru marinari americani aflați pe un iaht avariat în Golful Mexic, care au rămas în mijlocul apelor în plină furtună tropicală. Regiunea era afectată de furtuna Sally, potrivit vesselfinder.com.
Situația era cu atât mai disperată, cu cât toate cele patru persoane aflate pe iaht erau în stare de epuizare extremă și deshidratare, iar evacuarea lor urgentă se impunea, mai ales că una dintre persoane era în stare gravă.
Patru marinari, deshidratați și în stare de epuizare extremă
Cei patru marinari ai velierului „Yes Dear” erau în mare pericol după ce nava lor a luat apă, iar US Coast Guard (Garda de Coastă din SUA) a abandonat operațiunile de salvare cu un elicopter HH – 60 Jayhawk din cauza vremii nefavorabile, potrivit comunicatului Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV).
Continuarea, AICI