A vrut să-i facă prietenului său Mihai, ţintuit în scaunul cu rotile, un cadou de ziua lui. Aşa că, Pavlos, în vârstă de 16 ani, l-a dus pe Mihai la concertul din 30 octombrie 2015 de la Clubul Colectiv. Pavlos a dorit să-i facă o bucurie, fără să ştie că cea mai fericită seară avea să se transforme în cea mai neagră noapte. Mihai a stat chiar lângă scenă, pentru a vedea de aproape spectacolul şi nu ar fi avut nicio şansă să scape cu viaţă dacă nu ar fi fost prietenul său. Cu ultimele forţe, în toată nebunia şi disperarea de a ieşi din Clubul Colectiv, Pavlos şi-a luat prietenul în cârcă şi l-a cărat afară, însă a fost el rănit grav, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, cu o intoxicaţie puternică şi căile respiratorii arse. După mai bine de trei luni, Pavlos, transportat la un spital din Belgia, a ieşit de la terapie intensivă. După ce 63 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragediei din „clubul groazei“, iată că tânărul Pavlos a câştigat lupta cu viaţa.
Vin vești bune despre unul dintre pacienți răniți în incendiul din clubul Colectiv. Pavlos Gabriel Popovic a ieșit de la Terapie Intensivă. Familia și prietenii adolescentului sunt tare fericiți după veștile bune pe care le-au dat medicii. Ramona Strugariu a postat pe pagina sa de Facebook și a povestit despre minunea care s-a întâmplat. “A ieșit Pavlos din terapie intensivă. A reușit, oameni buni. A reușit! Nu prea mai pot spune multe acum. Atât doar: Pavlos, ești un învingător! Te iubim”, a scris aceasta.
Pavlos a câştigat lupta cu viaţa
În decembrie 2015, sora acestuia, Andreea, a postat pe facebook un mesaj impresionant pentru fratele ei care se afla şi atunci pe un pat de spital şi lupta „cu o furie şi cu dragoste de viaţă“ să trăiască.
„Luptă, iubire, luptă ! Te iubesc mult !
"Pavlos luptă cu o furie şi cu o dragoste de viaţă care fac să se spulbere pereţii secţiei de terapie intensivă de la spitalul militar Reine Astrid, din Bruxelles, să cadă ziduri, să ştii că eşti martor la un miracol, să crezi în ei, în familiile lor, care le transmit, secundă cu secundă, atâta forţă încât se poate întoarce lumea cu susul în jos şi se poate reaşeza într-un fel care să îţi aducă un zâmbet pe buze. " ( Prea frumos spus... Am gasit undeva citatul asta despre el și încă cineva, citat ce-l defineste atât de bine)“, a scris Andreea, sora lui Pavlov pe Facebook.