Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a declarat într-un interviu pentru agerpres.ro că „nu este normal ca miniștrii să aibă imunitate pe viață”, condiderând o modificare legislativă în această privință este absolut necesară.
Procurorul-şef al DNA despre imunitate, anchete judiciare blocate şi corupţie
„Din păcate, este un vot politic care blochează o anchetă judiciară, lucru care nu ar trebui să se întâmple. Şi poate că nu se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană. Cred că o modificare legislativă ar fi extrem de importantă. Dacă ar fi să ne raportăm la persoane care au anumit statut în România - şi dacă m-aş referi la statutul magistraţilor, şi ei beneficiază de imunitate - trebuie obţinut un aviz înainte de a fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv. Însă, dacă mă refer la imunitatea pe viaţă pe care o au miniştrii sau foştii miniştri, aceasta este unică", a afirmat şefa DNA pentru Agerpres.
"În aceste situaţii, anchetele se blochează şi nu pot să-şi urmeze cursul. Spre exemplu, sunt situaţii în care foşti miniştri deţin în continuare bunurile despre care există suspiciuni că ar fi fost obţinute cu titlu de mită. Pentru nicio persoană din România nu există o astfel de imunitate. Nici măcar pentru magistraţi sau parlamentari, care se bucură de imunitate doar în ceea ce priveşte arestarea şi percheziţionarea. Cred că o modificare legislativă cel puţin în a echilibra într-un fel aceste imunităţi este necesară", a mai adăugat Kovesi.
Kovesi despre declaraţiile politicienilor şi atacurile acestora la adresa DNA
Nu de puține ori politicienii au atins independența justiției prin atacurile lor la adresa DNA. Aceste fapte nu sunt pedepsite prin lege, dar Kovesi speră ca aleșii care recurg la astfel de afirmații să fie taxate de cetățeni la alegeri.„Ceea ce este important pentru sistemul judiciar și, în primul rând, pentru DNA este să tragă un semnal de alarmă atunci când astfel de declarații depășesc cadrul legal, atunci când întreaga activitate a instituției este umbrită prin aceste declarații, atunci când se pune sub semnul întrebării asupra independenței sau imparțialității unei instituții. Sper să existe o sancțiune din partea cetățenilor atunci când merg la vot cu privire la politicienii care atacă în mod repetat activitatea DNA și o fac într-un mod total nejustificat“, a concluyionat procurorul-şef al DNA.
Kovesi a mai precizat că, în prezent, există în lucru peste 6000 de dosare.„Dacă luăm datele statistice din acest an, în prezent avem în lucru peste 6.600 de dosare, care sunt repartizate unui număr de aproximativ 110-120 de procurori, dar să nu uităm că la începutul anului aveam un stoc de 4.100 de dosare rămase de anul trecut. Numărul dosarelor care se înregistrează în DNA crește de la an la an și cu siguranță o suplimentare a resurselor umane este binevenită.