În conformitate cu prevederile legale și constituționale, șefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, și a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit unui comunicat al DNA, în 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți inculpați care au făcut parte din aceeași comisie (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru) prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Mihai Rotaru.
DE CE SUNT ACUZAŢI OLTEAN ŞI TEODORESCU
Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru. "Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță", au constatat anchetatorii.
DNA precizează că din probele administrate a rezultat că deputatul Ioan Oltean, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru. "În schimb, cesionarul Rotaru i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii", au reținut procurorii. Cererilor transmise le-au fost atașate referatele întocmite de procurorii DNA care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul, în copie certificată.
În acest dosar au fost reținute șase persoane — omul de afaceri Mihai Rotaru, fosta șefă ANRP Crinuța Dumitrean, membrii Comisiei Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru, și un evaluator.