Atenţie şoferi! Codul Rutier s-ar putea schimba: ce se va întâmpla cu traseul de noapte şi poligonul

15 Iun 2016 | scris de Mara Răducanu
Atenţie şoferi! Codul Rutier s-ar putea schimba: ce se va întâmpla cu traseul de noapte şi poligonul

 

Potrivit proiectului, citat de news.ro, examenul va avea, pe lângă proba teoretică, şi trei probe practice, respectiv: verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate, verificarea aptitudinilor pe drumurile publice din interiorul localităţilor, dar şi pe drumurile publice pe timp de noapte. Respingerea candidatului la una dintre aceste probe presupune reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare, se arată în proiect.

 

CITIŢI ŞI: CODUL RUTIER S-AR PUTEA SCHIMBA. Dedicaţie specială pentru şoferii AGRESIVI la volan. Şi pentru „meltenii“ cu permis !

 

Slaba pregătire şi slaba examinare a conducătorilor auto este resimţită direct şi în buzunarul conducătorilor auto

„Cred că ne-am săturat cu toţii să vedem victime şi decese pe şoselele din România, în care cel mai frecvent sunt implicaţi tineri şi tinere, cei mai mulţi cu vârste sub 30 de ani. În ultimii 26 de ani condiţiile şi modalităţile de instruire şi de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult, încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunţat definitiv la examinare, iar permisul se obţine mai uşor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS! Slaba pregătire şi slaba examinare a conducătorilor auto este resimţită direct şi în buzunarul conducătorilor auto, fiind penalizaţi prin intermediul primelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie, care, în cazul tinerilor de sub 30 de ani, ajung la niveluri care depăşesc valoarea maşinii", transmite Florin Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă remis News.ro.

 

Codul Rutier, modificat doar „în teorie“

Reamintim de un alt proiect de schimbare a Codului Rutier, depus la  Senat şi iniţiat de 40 de parlamentari de la toate partidele defineşte şi sancţionează şoferii „agresivi” în trafic. A rămas însă la nivel teoretic, căci, cu practica stăm mai greu. 

Potrivit proiectului de lege, comportamentul agresiv la volan (manevre interzise) se manifestă prin:

– schimbatul succesiv al benzilor pentru depășirea coloanelor
– demarat în trombă, cu scrâșnit de roți
– claxonat repetat
– circulația cu viteză nejustificat de mică, pe altă bandă, în afară de prima
– frânarea bruscă la revenirea pe bandă
– mersul cu spatele în scopul intimidării participanților la trafic
– derapaje controlate
– mersul unei mașini pe trotuar
– mersul cu motocicletă pe o roată

Sancţiuni sunt prevăzute şi pentru oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate; efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; frânarea bruscă la revenirea pe bandă, imediat după ce conducătorului unui vehicul a efectuat o depăşire a unui vehicul; depăşirea neregulamentară a unei coloane oprite formată din vehicule obligate să oprească la pătrunderea într-o intersecţie, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în alt caz de forţă majoră, în scopul de a plasa vehiculul în partea din faţă a coloanei. Amenzile pentru aceste situaţii sunt cele din clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte amendă) şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. În ceea ce priveşte clasele de sancțiuni, acestea vor fi 6, şi nu 5, ca în prezent.

 

CLASELE DE AMENZI

Un punct amendă este 10% din salariul minim brut pe economie, adică 125 lei de la 1 mai.

– clasa I – 2 -3 puncte amendă (250 lei – 375 lei)
– clasa II – 4 -5 puncte amendă ( 500 lei – 625 lei)
– clasa a III a – 6 – 8 puncte amendă (750 lei – 1.000 lei)
– clasa a IV a – 9 – 20 puncte amendă (1,125 lei – 2.500 lei)
– clasa a V a – 21- 50 puncte amendă (2.625 lei – 6.250 lei)
– clasa a VI a – 51 – 100 puncte amendă (6.375 lei – 12.500 lei)

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră