Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, s-a aflat, în ultimele două zile, la Washington, unde a participat la Reuniunea ţărilor contributoare la Coaliţia globală anti-ISIS.
Potrivit unui comunicat al MAE, țara noastră va participa la demersurile Coaliţiei globale de anul acesta cu un efectiv total de până la 50 de militari, destinat activităţilor de instruire şi consiliere a forţelor de securitate irakiene.
În cadrul reuniunii de la Washington, au fost condamnate cu fermitate atacurile teroriste comise de ISIS împotriva populației civile, atât în statele din Orientul Mijlociu, cât și în statele europene și SUA și a fost exprimat sprijinul politic din partea statelor membre pentru continuarea acțiunilor coaliției, pentru contracararea acestei "mișcări jihadiste transnaționale".
"Au fost evaluate eforturile de combatere a ISIL și a stadiului progreselor realizate pe linia stopării acțiunilor organizației teroriste. De asemenea, au fost analizate provocările viitoare în sensul accelerării măsurilor de combatere a ISIL, precum și stabilizării zonelor eliberate de sub ocupația organizației teroriste. De asemenea, a fost subliniat rolul important al NATO în cadrul procesului de consolidare a capacității de apărare irakiene prin intermediul pachetului de capabilități dedicat acestei țări, precum și din perspectiva utilizării avioanelor AWACS ale Alianței Nord-Atlantice în sprijinul forțelor Coaliției de luptă împotriva ISIL", se mai arată în comunicatul MApN.
Aliaţii speră să zdrobească "tumora jihadistă"
ISIS a amenințat în ultimele zile că își va intensifica atacurile împotriva Franței. Chiar ieri după-amiază, în nordul Parisului, a avut loc o operațiune anti-teroristă. Între timp, Parlamentul a aprobat prelungirea stării de urgenţă cu încă șase luni.
Iar, de la Berlin, ministrul german de Interne, a avertizat că populația germană ar trebui să fie pregătită pentru noi atacuri lansate de islamiști care acționează singuri sau în grupuri mici.
Adresându-se în franceză președintelui și guvernului Franței, unul dintre cei doi membri ai grupării amenință cu intensificarea atacurilor. Statul Islamic a revendicat atacul de la Nisa, afirmând că acesta a fost un răspuns la apelurile grupării de a lovi țările care fac parte din coaliția antijihadista din Irak și Siria.
Franța face parte din această coaliție condusă de Statele Unite și care bombardează poziții ale grupării ultra-radicale.
Și ministrul german de Interne avertizează că oricând sunt posibile noi atacuri teroriste. Oficialul de la Berlin este de părere că, foarte probabil, atentatele vor fi comise de așa-numiți "lupi singuratici", teroriști care acționează individual.
Pe de altă parte, Statele Unite și aliații lor din cadrul coaliției împotriva grupării Statul Islamic s-au angajat să zdrobească "tumora" jihadista în Siria și în Irak și să combată "metastazele" atacurilor islamiste din lume. Secretarul de Stat John Kerry, a recunoscut că lupta împotrivă Daesh este evident departe de a se fi terminat și a anunțat că îi va reuni pe omologii săi din țările membre ale coaliției împotriva Statului Islamic.