A început demolarea clubului Bamboo, la mai bine de o lună de la incendiul devastator. Pe malul lacului Floreasca s-au deplasat procurorii, reprezentanţi ai clubului şi cei de la firma de demolare. În acest momente, s-a intrat cu buldozerele. Costul operațiunilor este suportat de patroni.
Demolarea clubului Bamboo a început astăzi. Paradoxal, ancheta se face, parțial, pe banii patronului. Nicio autoritate a statului nu și-a asumat cheltuielile pentru demolare, deși lucrările sunt vitale pentru finalizarea cercetării penale. Procurorii nu dispun de utilajele necesare demolării, care ar ajuta şi la finalizarea anchetei şi au cerut sprinjin autorităţilor publice, însă niciuna nu s-a arătat dispusă să plătească o firmă privată care să intervină cu utilajele la Bamboo.
S-a ajuns astfel în situaţia în care patronii clubului vor suporta cheltuielile demolării. Potrivit România TV, va fi o demolare controlată, sub supravegherea procurorilor, care încearcă să mai recupereze probe din interiorul clubului, având în vedere că a trecut mai mult de trei săptămâni de când a avut loc incendiul. În urma incendiului din Clubul Bamboo, la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, potrivit news.ro.
Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sâmbătă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.
În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul în totalitate. Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, spune că nu există nicio autorizaţie emisă de către primărie pentru Clubul Bamboo, precizând că administratorii localului au depus dosar pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare, dar acesta era incomplet şi a fost retras pentru completare.
El a precizat că clubul avea aviz pentru securitate la incendiu, iar pentru emiterea autorizaţiei termenul a fost prorogat până în iunie 2017.