CENTENAR. Introducere în Micul Paris. În perioada interbelică,  Bucureștiul era un melting pot de culturi și influențe

”Îți dai seama, mama, cum ar fi să mănânci în fiecare zi la McDonald’s?!”, spunea fără să glumească un personaj din filmul ”Occident” (r: Cristian Mungiu), o mamă căreia fiica tocmai îi dezvăluise că ieșise în oraș cu un străin și acesta o scosese ”la restaurant”, la McDonald’s. Erau anii ’90 și cultura americană cucerise deja piața și mentalitatea românească. Redirecționarea către Statele Unite a năzuințelor și idealurilor românilor  s-a petrecut în condiții speciale: după patru decenii de comunism, am făcut din proverbiala libertate americană un țel suprem.

Dar nu a fost mereu așa. În perioada interbelică, bunăoară, Bucureștiul era un melting pot de culturi și influențe, un oraș cât se poate de viu, de fermecător și de admirat în toată Europa pentru mințile deschise ale cetățenilor lui. Dar, pentru că se vorbea cu ”mon cher” în loc de ”boss” și cu ”bonjour” în loc de ”hello”, reperul era altul, demonstrat de însăși porecla capitalei din acea vreme: Micul Paris.

Așa cum engleza apare astăzi în aproape fiecare frază a oamenilor ”de oraș”, franceza era, între cele două mari războaie, o a doua limbă națională pentru bucureștenii care tânjeau după stilul ferchezuit și șarmant al parizienilor. Inclusiv numeroșii emigranți sau expați veniți în egală măsură dinspre occident și orient erau îndrăgostiți de București, pe care îl considerau un Paris mai ieftin, mai pestriț și parcă mai sincer. Aproape totul, de la arhitectură la preocupările cotidiene ale oamenilor, era inspirat de la capitala Franței. Mai multe povești despre ”Micul Paris”, însă, în episoadele următoare.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.