Un studiu despre ce salarii își doresc românii a fost realizat de eJobs, site-ul numărul unu pe piața locală de recrutare online. Așteptările salariale pe care le au românii diferă semnificativ în funcție de gen, vârstă, studii sau domeniul de activitate, arată un studiu realizat de eJobs România.
Prima concluzie - femeile ar accepta, dacă ar obține jobul dorit, un salariu minim net lunar de 2.311 lei, cu peste 500 de lei mai puțin decât bărbații, care ar dori să câștige 2.880 de lei. Pe niciuna dintre grupele de vârstă analizate de eJobs așteptările salariale ale femeilor nu le egalează sau nu le depășesc pe cele ale bărbaților.
Așteptări salariale
Cercetarea eJobs a evidențiat că, dintre toți respondenții, bărbații între 45 și 65 de ani au cele mai mari așteptări salariale. Astfel, ei ar vre să primească un slariu net lunar de 4.146 de lei, în vreme ce bărbații între 55 și 65 de ani ar fi mulțumiți cu un câștig just net lunar de 4.091 de lei. La fel ca în cazul bărbaților, cele mai mari așteptări salariale le au femeile din grupa de vârstă 45-65 de ani. Femeile între 55 și 65 de ani ar fi fericite cu un salariu just net de 3.853 de lei, iar cele între 45 și 54 de ani s-ar mulțumi, lunar, cu 3.527 de lei.
Cele mai mici așteptări salariale juste sunt pe intervalul de vârstă 18-24 de ani, atât la bărbați, cât și la femei. Bărbații între 18 și 24 de ani se așteaptă să primească 2.153 de lei net pentru jobul dorit, în timp ce femeile de 18-24 de ani își doresc 1.870 de lei net.
Compromisuri
Românii aflați la începutul și la sfârșitul carierei sunt dispuși să facă mari compromisuri în ceea ce privește salariul. Cea mai mare diferență între salariul considerat just și salariul minim pe care ar fi dispuși să-l accepte candidații se întâlnește la segmentul de vârstă 55-65 ani și este de 29%. Urmează în top grupa de vârstă 18-24 ani, unde diferența între salariul just și câștigul probabil este de 28%.
Studii
Absolvenții de studii postuniversitare se consideră îndreptățiți să beneficieze de un venit (salariu just net) cu 83% mai mare decât absolvenții de liceu. În funcție de nivelul studiilor, absolvenții de liceu se așteaptă să primească un salariu just net de 2.274 de lei lunar, în timp ce absolvenții de studii posturniversitare își doresc să fie plătiți cu 4.161 de lei net.
Totodată, cei ce au terminat o școală profesională se așteaptă să primească 2.466 de lei lunar (salariul just net), cu 8% mai mult decât absolvenții de liceu.
Diferențe
Românii cu cele mai mari așteptări salariale (salariu just net) își doresc joburi în domeniile Import-Export (4.944 de lei), Management/Consultanță (4.694 de lei) și Arhitectură/Design/Proiectare (4.315 lei). La polul opus, cele mai modeste așteptări salariale se întâlnesc în sectoarele de activitate: Secretariat/Administrativ (2.225 de lei), Media/Jurnalism (2.283 de lei) și Relații Publice (2.450 de lei). Candidații care își caută locuri de muncă în Asigurări/Intermedieri financiare sunt cel mai dispuși la negocieri când vine vorba de câștigul lunar net (diferența între salariul considerat just și salariul minim acceptat este de 50%).
Zone geografice
Cercetarea eJobs a scos în evidență că, deși angajații din Capitală sunt cel mai bine plătiți la nivel național, candidații din Vestul țării au așteptări salariale mai mari decât în București. Studiul eJobs subliniază că salariul net considerat just de candidații din Vest care vor un job este de 3.618 lei, cu 62 de lei peste câștigurile dorite de candidații din regiunea București – Ilfov. Pe de altă parte, candidații din Nord-Est au cele mai modeste așteptări salariale juste la nivelul țării, cu un câștig lunar așteptat de 2.784 de lei net.
În Sud-Vest – Oltenia candidații dau dovadă de cea mai mare flexibilitate când vine vorba de negocierea salariului, cu o diferență între salariul considerat just și salariul minim acceptat de 33%. Cea mai mică marjă de negociere a salariului (17%) se regăsește în Vest.
Studiul eJobs a fost realizat între 1 și 15 iunie 2016, pe un eșantion de 1.271 de utilizatori ai platformei de recrutare.