Castelul Bran se redeschide din 5 iunie

02 Iun 2020 | scris de A.V.
Castelul Bran se redeschide din 5 iunie

Castelul Bran va fi redeschis vizitatorilor începând de vineri dimineață, începând cu ora 09.00.

Administratorul domeniului anunță că a luat toate măsurile pentru pentru ca obiectivul turistic să fie sigur în contextul pandemiei generate de noul coronavirus.

Au fost instalate dispozitive cu substanţe dezinfectante la intrarea şi la ieşirea din castel, la intervale regulate de timp vor fi dezinfectate balustradele şi toate suprafeţele cu care turiştii intră în contact, au fost amplasate coşuri speciale în care vor fi aruncate, în pungi închise, mănuşile de unică folosinţă, pe traseul de vizitare au fost instalate panouri de semnalizare cu indicaţii de respectare a distanţei fizice de siguranţă, iar la intrare au fost montate dispozitive cu clor pentru dezinfectarea încălţămintei.

Pe toată durata programului de vizitare, angajaţi ai Castelului Bran vor îndruma vizitatorii. Dacă va fi cazul, la cerere, vor fi puse la dispoziţia turiştilor măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, la momentul achiziţionării biletului de acces.

În castel, traseele de urcare şi de coborâre au fost delimitate cu benzi de semnalizare montate chiar de la casele de bilete.

Angajaţii vor fi instruiţi de un medic cu privire la măsurilor speciale pe care trebuie să le aplice pe perioada programului de lucru. La începutul programului, o asistentă medicală va verifica starea de sănătate a fiecărui angajat care va avea obligativitatea de a purta mască, mănuşi şi ochelari de protecţie şi de a utiliza periodic substanţele dezinfectante. De asemenea, în spaţiile închise unde îşi desfăşoară activitatea personalul Castelului Bran vor fi montate lămpi UV.

Programul de vizitare nu a suferit modificări, vizitatorii fiind aşteptaţi la Castelul Bran în intervalul 09.00 – 18.00, de marţi până duminică, iar lunea, în intervalul orar 12.00 – 18.00.

Biletele pot fi achiziţionate şi online.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră