La sosirea sa la putere (în 1959 ca prim-ministru, apoi din 1976 ca președinte), Fidel Castro nu dorea nici statui, nici străzi cu numele său. Și totuși, imaginea părintelui Revoluției cubaneze, la zece ani de la retragerea sa din politică, rămâne omniprezentă în insula comunistă, scria AFP anul acesta, într-un portret pe care i-l făcea la împlinirea vârstei de 90 de ani, potrivit agerpres.ro.
În ochii turiștilor, tot mai numeroși în Cuba, figura lui Castro reprezintă una din marile atracții ale țării, concurată doar de aceea a lui Ernesto 'Che' Guevara, alt simbol revoluționar, executat acum aproape 49 de ani în Bolivia. O discreție care contrastează cu omniprezența sa din timpul celor cinci decenii la putere, înainte de a-i lăsa locul fratelui său Raul, atunci când s-a îmbolnăvit, în 2006.
Generații de cubanezi au crescut cu imaginea permanentă a lui Fidel, subiect inevitabil în conversații, figură studiată în școli și familiară la televiziunea de stat care difuza toate discursurile sale fluviu. Oficial, el a vorbit mereu împotriva oricărui cult creat în jurul său.
Fidel Castro:„Este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi"
„Sunt ostil la orice poate să semene cu un cult al personalității (...) și nu există nicio singură școală sau fabrică, niciun singur spital sau edificiu care să poarte numele meu”, îi mărturisea Fidel Castro jurnalistului francez Ignacio Ramonet, fost director al publicației Le Monde diplomatique, într-o carte de interviuri publicată în 2006. „Nu există nici măcar statui și practic nici portrete cu efigia mea”, adăuga el. Politician revoluţionar marxist-leninist, Fidel Castro a condus Cuba ca prim-ministru în perioada 1959-1976, iar apoi ca preşedinte, din 1976 până în 2008. În 2008, i-a predat puterea fratelui său, Raul Castro. "Nu m-am născut politician. Dar, încă din tinereţe, am observat lucruri care mi-au rămas în minte, care m-au ajutat să înţeleg realităţile din jurul meu", scria Fidel Castro la un moment dat, notează BBC.
În luna aprilie, într-o rară apariţie publică, Fidel Castro declara: "În curând voi împlini 90 de ani. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte această idee. Nu am făcut niciun efort pentru asta, este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi". Autorităţile cubaneze susţin că Fidel Castro a reuşit să supravieţuiască la 600 de tentative de asasinare, dar cifra este imposibil de confirmat.