ALERTA LA BRUXELLES. Operaţiune în Grande Place. Locatarii, rugaţi să nu se apropie de ferestre

22 Noi 2015 | scris de Marina Constantinoiu
ALERTA LA BRUXELLES. Operaţiune în Grande Place. Locatarii, rugaţi să nu se apropie de ferestre


Poliţia a sfătuit locatarii din zonă să nu se apropie de ferestre.
Autorităţile au anunţat duminică după-amiază că staţiile de metrou şi şcolile din Bruxelles vor rămâne închise și luni din cauza amenințărilor serioase și iminente de atentate în capitala Belgiei.
Anunţul a fost făcut chiar de prim-ministrul belgian Charles Michel.
„Se face tot posibilul pentru a reveni la o situație normală, ne asumăm responsabilitățile”, a spus premierul belgian.
Nivelul de alertă teroristă a fost menținut la maximum — amenințare serioasă și iminentă, nivelul 4 — duminică seara pentru zona Bruxelles-ului.
„Amenințarea este considerată drept una serioasă și iminentă. Restul țării rămâne la nivelul 3 (amenințare posibilă și aparentă). Situațiile de care ne temem sunt atentate similare celor de la Paris, cu mai mulți indivizi, cu atacuri în mai multe locuri și cu potențiale ținte în locuri foarte frecventate”, a afirmat premierul Charles Michel.
Autoritățile belgiene au ridicat sâmbătă la maximum nivelul de alertă teroristă pentru capitala Bruxelles din cauza unui risc de atentat cu arme și explozibili în mai multe locuri. Toate stațiile de metrou au fost închise, iar evenimentele cu participare numeroasă a publicului au fost anulate.
O nouă evaluare a situației de securitate va fi făcută luni după-amiază.
Presa sfătuieşte belgienii să apeleze numărul 1771 pentru a contacta centrul de criză sau să consulte site-ul crisiscentrum.be-fr, în caz de necesitate. (M.C)

UPDATE

Poliţia solicită să nu se mai relateze despre acţiunile în curs din Bruxelles, pentru a nu afecta buna lor desfăşurare. Toate canalele media au anunţat că suspendă difuzarea de informaţii în timp real, ne anunţă o româncă stabilită la Bruxelles.

Informaţia este confirmată, în cascadă, de site-urile publicaţiilor bruxelleze, care anunţă, pe rând, că suspendă relatările în timp real. O atitudine pe care nu cred că am putea s-o întâlnim în România. La rândul ei, poliţia locală a făcut apel şi la reţelele de socializare, să nu difuzeze detalii despre operaţiunea în curs.

Reacţia populaţiei este una de înţelegere şi acceptare, nicidecum de respingere a constrângerilor şi de criticare a atitudinii autorităţilor.

UPDATE

Operaţiunile poliţieneşti s-au extins şi la Liege, Charleroi, Namur.  Autorităţile nu au difuzat până în prezent nicio informaţie despre motivele acestor acţiuni.

UPDATE

A fost o noapte de foc la Bruxelles. Forţele de ordine au făcut peste 20 de raiduri şi au arestat 16 suspecţi de terorism. Între timp, oamenilor li s-a recomandat să rămână baricadaţi în case şi să stea departe de ferestre. Luni dimineaţă alte 5 persoane au fost reţinute, potrivit Parchetului federal. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră