Astfel, cele mai multe camere video fixe sunt pe Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). În cazul autostrăzilor, singurele puncte fixe de control sunt la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).
Practic, în 2015, CNADNR a instalat 23 de camere fixe noi, iar până la acel moment existau deja 51 de astfel de puncte de control. În afară de acestea, controlul rovinietei se mai face cu 14 camere video mobile împărţite între cele şapte Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri din subordinea CNADNR. Atunci când sunt suprinşi de camerele video ale CNADNR circulând fără rovinietă, şoferii trebuie să primească procesul-verbal de contravenţie în maximum două luni de la data constatării.
Ce a decis Curtea Supremă în 2015
Din luna martie a anului trecut, Curtea Supremă a decis că amenzile sunt nule în lipsa unei semnături olografe. Noua reglementare a dus la anularea a peste 2951 de procese-verbale. Reamintim că, în martie, ÎCCJ a decis că, în situaţia în care şoferii circulă fără rovinieta şi sunt depistaţi cu ajutorul camerelor video ale CNADNR, procesul-verbal de contravenţie se poate emite în lipsa acestora şi trebuie să fie semnat de mână de agentul constatator. „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art.4 pct.1-4 şi art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) şi alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator“.
Ce trebuie să ştie şoferii?
Chiar dacă actul iniţial este semnat electronic, lipsa semnăturii olografe de pe documentul tipărit face ca procesul-verbal să fie considerat nul, după cum au hotărât judecătorii ÎCCJ. Până în lună martie însă, amenzile de pe care lipseau semnăturile olografe erau valide, la Compania de Drumuri ajungând mii de solicitări de anulare a amenzilor pentru rovinietă din partea şoferilor. Am întrebat, printr-o solicitare, oficialii CNADR cum şi dacă legislaţia în acest sens se va modifica după decizia Înaltei Curţi. Compania de Drumuri a precizat că decizia Curţii nu va modifica legislaţia.
„Nu s-a modificat legislația ca urmare a Deciziei nr.6/2015 a ÎCCJ. Recursul în interesul legii nu este lege, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești. CNADNR SA a ținut cont de argumentele pe care s-a întemeiat acest recurs în interesul legii şi a proceda în consecință, astfel încât toate procesele verbale de constatare a contravenţiei întocmite după intrarea în vigoare a prevederilor Deciziei nr.6/2015 să fie semnate, olograf, de către agenţii constatatori“ ,precizează Compania de Drumuri pentru mariustucă.ro.
Amenzile pentru lipsa rovinietei ajung până la 4500 de lei
Amenzile aplicabile şoferilor care circulă cu autovehicule în lipsa unei roviniete valabile sunt cuprinse între 250 si 4500 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 15/2002 -- actul normativ prin care este reglementat tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale. Mai exact, cele mai mici amenzi se dau şoferilor de autoturisme -- între 250 si 500 de lei --, la polul opus fiind amenzile pentru şoferii vehiculelor de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare sau egală cu 12 tone (cu minimum patru axe) - între 3000 si 4500 de lei.