Narcis Neaga, directorul Companiei de Drumuri, a declarat, într-un interviu, că anul acesta ar putea fi dați în folosință între 80 și 84 de noi kilometri de autostradă.
Aceste cifre nu sunt însă sigure. Ele sunt condiționate de evoluția lucrărilor pe șantier și de finalizarea înainte de termen a tronsonului Lugoj - Deva Lotul 2, de 17 kilometri, dar și de inaugurarea Lotului 4 Lugoj-Deva, de 22 de kilometri, unde au existat "probleme de coșmar", a mai spus directorul CNADNR.
Valea Oltului, o bandă în plus
Neaga a spus şi că, în lipsa autostrăzii Sibiu – Piteşti, pe DN7, practic defileul Oltului, vor fi construite benzi suplimentare, care să le permită şoferilor să cirule în siguranţă.
Pentru 2015 va fi gata o bandă de 8 kilometri, urmând ca până anul viitor, astfel de benzi suplimentare de trafic să fie construite pe lungimea a 20-25 de kilometri.
De asemenea, Narcis Neaga a mai spus că acordă șanse maxime construcției Autostrăzii Comarnic-Brașov și crede că în cursul acestui an se vor semna contractele pentru execuția "capetelor" acesteia, iar în 2016 se va licita "partea de mijloc".