AUDIERI în dosarului accidentului aviatic de la Cluj. O aeronavă a ieşit de pe pistă, aterizând forţat

11 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
AUDIERI în dosarului accidentului aviatic de la Cluj. O aeronavă a ieşit de pe pistă, aterizând forţat

În cazul dosarului deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj au făcut cercetări la locul incidentului aviatic și lucrători ai Poliției Transporturi, precum și criminaliști de la IPJ Cluj, iar verificările sunt în derulare. De asemenea, surse din domeniul siguranței aviației declaraseră, sâmbătă, pentru AGERPRES, că au fost ridicate cutiile negre ale avionului Blue Air implicat în incident pentru a fi trimise la un laborator specializat din Franța, pentru decodificare. Un avion cu 116 pasageri care efectua o cursă charter de la București la Barcelorna, cu escală la Cluj, a ieșit, joi, pe de pista Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' în timpul manevrelor de aterizare, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale. În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar și o altă cercetare este derulată de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS). 

 Cum a aterizat forţat o aeronavă pe pista aeroportului din Cluj-Napoca

O aeronavă Blue Air care zbura de la Bucureşti la Barcelona a aterizat la Cluj-Napoca puţin după ora 8.00, dar a ieşit de pe pistă. Incidentul s-a produs după ce aeronava, care trebuia să aterizeze la Cluj pentru a mai prelua pasageri, nu a mai putut fi controlată şi a ieşit de pe pista care are o lungime 2.100 de metri. La bordul aeronavei se aflau 116 persoane, care au fost preluate de lângă aeronavă şi duse în incinta aeroportului. Aparatul de zbor nu a fost avariat. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au deschis un dosar în care se cercetează împrejurările în care un avion aparținând companiei Blue Air a ieșit de pe pista Aeroportului Cluj-Napoca. Dialogul dintre comandant şi turnul de control arată neînţelegeri clare între aceştia, dialogul fiind unul tragi-comic. Potrivit unor înregistrări obţinute de Digi 24, în timp ce pilotul anunţa turnul de control că a ieşit de pe pistă, cei din turn îi urau: „Bine aţi venit!“.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la locul evenimentului s-a deplasat un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum și polițiști de la Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj în vederea efectuării cercetării la fața locului și dispunerii măsurilor procedurale necesare. Directorul aeroportului spune că avionul nu mai avea combustibil şi că pilotul s-a grăbit să aterizeze deşi utilajele de deszăpezire curăţau pista de zăpadă. Reprezentanţii companiei aeriene îl contrazic şi dau vina pe turnul de control, care nu ar fi anunţat că sunt condiţii grele la Cluj-Napoca.

Dialogul TRAGI-COMIC dintre comandant şi turnul de control

Pilotul aeronavei Blue Air, care a ratat în această dimineață aterizarea la Cluj, a anunţat turnul de control al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" imediat după ce avionul a ieşit de pe pistă.

Pilot: Turnule, 9301 - tocmai am ieşit din pistă.

Turnul de control: Confirm. Bine aţi venit! Continuaţi spre Delta (n.r. altă pistă), către poziţia de îmbarcare.

Pilot: Nu m-aţi înţeles! Am ieşit din pistă! Ne uităm la situaţie şi procedăm la evacuare

Turnul: Confirm. Anunţăm acum la sol şi o să vină un utilaj pentru asistenţă.
...
Turnul: Staţiile de la sol au fost anunţate să vină către dvs. Dacă puteţi să comunicaţi: Aţi ieşit din pistă? Aveţi avarii majore?

Pilot: Da, am ieşit din pistă. Aşteptăm o maşină de la dumneavoastră să evalueze situaţia. Momentan noi suntem bine!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră