Sute de asteroizi amenință să lovească Pământul! Ce spun experții Agenției spațiale europene

17 Apr 2015
Sute de asteroizi amenință să lovească Pământul! Ce spun experții Agenției spațiale europene
Experții Agenției spațiale europene (ESA) susțin că există circa 500 de asteroizi care reprezintă o potențială amenințare pentru Pământ. Declarațiile au fost făcute la centrul operațional NEO din campusul ce găzduiește Centrul de Cercetări ale Pământului al ESA de la Frascati, Italia.

"Există circa 500 de obiecte apropiate de Pământ (Near Earth Objects — NEO) identificate, ce ar putea în 100 de ani eventual să atingă Pământul, chiar dacă această probabilitate este foarte scăzută, în unele cazuri de una la un milion. Le observăm traiectoriile, încercăm să le prevedem evoluția și dacă reprezintă, eventual, un risc. În cazul unui pericol real, avem două soluții la care ne putem gândi acum. Prima este accidentul de circulație cosmic. Imaginați-vă un vehicul, asteroidul în acest caz, apoi un alt vehicul, instrumentul nostru, care îl tamponează și îl deviază de la traiectoria lui. Deviat puțin câte puțin, ar putea fi îndepărtat probabil de Pământ. A doua soluție este distrugerea asteroidului printr-o explozie nucleară", a spus Detlef Koschny, șef sector NEO.

NASA desfășoară un program de urmărire a asteroizilor cu diametrul mai mare de 1 kilometru. Un obiect de asemenea mărime ar avea consecințe globale dacă ar lovi Pământul.

Un asteroid de circa 10 kilometri diametru a lovit Terra acum circa 65 milioane de ani, determinând schimbări climatice despre care se crede că au dus la dispariția dinozaurilor și a altor forme de viață terestră din acea epocă. Se presupune că asteroizi mari pot lovi Pământul o dată la 100 de ani, dar previziunile nu se bazează pe dovezi solide. (V.M.)


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră