Al treilea lot, format din 35 de izolete româneşti, a fost recepţionat vineri de Ministerul Apărării Naţionale, urmând să fie distribuit sistemului medical românesc, informează Biroul de presă al MApN.
”O comisie de recepție formată din specialiști ai Departamentului pentru armamente și ai Direcției Medicale a M.Ap.N., a recepționat vineri, 10 aprilie, la sediul operatorului economic S.C. STIMPEX S.A, al treilea lot de 35 de izolete de concepție și producție românească.
Producția acestora va continua și în cursul săptămânii viitoare pentru livrarea lotului nr. 4, reprezentând restul de 20 de izolete din totalul de 100 comandate de către M.Ap.N. Sistemele de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC recepționate vor fi distribuite, prin Direcția medicală, sistemului medical național”, se precizează în comunicatul Ministerului