În arsuri grave, pansatul înseamnă durere și anestezie. Andrei, student în anul al doilea la Facultatea de matematică din București, pune în cifre ceea ce medicii fac aici pentru el de trei săptămăni. În această perioadă, doar o zi a trecut fără să fie pansat și doar patru zile au fost fără anestezie. În total, prin branulă i s-a administrat anestezic de 17 ori. Treptat, medicii au rărit anestezia, pentru că, probabil, e prea mult. Chiar și acum, după trei săptămâni, Andrei spune că atunci când i se schimbă pansamentele la pat, fără anestezie, are circa zece minute dureri suportabile. Simte că, pe măsură ce timpul trece, durerile se domolesc.
Matematica, mai mult o artă decât o știință
Andrei este din Satu Mare. A făcut liceul în București. De șase ani, locuiește într-un cămin, pentru că, așa cum spune el, nu are un loc al lui. Dar are matematica și rock-ul, pasiune pe care o împarte cu câțiva prieteni. Mă interesează să aflu care este legătura dintre matematică și rock. Andrei este convins că muzica rock îi oferă o anumită libertate, asociată cu inteligența și spiritul liber, care merg mână în mână. Face parte dintre cei care cred că matematica este mai mult decât o știință. Pentru el matematica este artă supremă. Are și argumente: sunt unele lucruri în matematică, spune Andrei, care în lumea reală nu se pot întâmpla, dar sunt coerente. Andrei are și o definiție pe cât de scurtă pe atât de completă, considerată de el standard: matematica reprezintă arta de a gândi, artă care este strict legată de inteligență și spiritul liber promovat de rock. I-a plăcut matematica de copil. Își aduce aminte că avea doar cinci ani și tatăl lui se dădea mare în fața prietenilor, punându-l să facă tot felul de adunări.
Dacă ar fi în situația de a alege între cele două arte – matematica și rock-ul -, Andrei răspunde fără să ezite: aleg matematica.
Dar este bucuros, chiar și așa stând în pat pe o parte și protejându-și cu mare grijă mâinile arse, că nu este în situația de a alege.
Totul era ars
Patul lui Andrei este perpendicular pe un perete. Deasupra patului, pe o coală de hârtie scrie: alergic la antibiotice. Andrei știe că este alergic doar la o anumită clasă de antibiotice. Aproape zece zile a scăpat de ele, dar după o serie de teste, medicii le-au introdus în tratament pe cele potrivite.
Tatăl și sora lui Andrei, cu patru ani și jumătate mai mică, au venit de două ori din Satu Mare la spital. Andrei povestește că părinții lui știau că el este în teribila noapte undeva, la un concert. Nici o clipă ai lui nu s-au gândit că un concert poate avea un asemenea deznodământ. Abia a doua zi în zori, au auzit de incendiu. S-au interesat dacă Andrei Bud este pe lista răniților. Apoi, l-au sunat. Andrei a procedat extrem de lucid. I-a dat telefonul unui prieten care i-a liniștit. Inițial, Andrei nu a vrut să le spună nimic, pentru că nu-și imagina că va sta atât în spital. El credea că arsurile reprezintă ceva asemănător cu o fractură la o mână: se pune în gips, pleci acasă și mai vii după un timp pentru a-l scoate. Curând și-a dat seama că este cu totul alt ceva.
Andrei pare să fi trecut acest prag. Își amintește de un stâlp arzând, panica generală din momentul în care oamenii au realizat că nu-i o glumă și scenele după ce a reușit să iasă din club. Oamenii arătau ca niște zombi, alergând haotic în căutarea unui salvator, a unui taxi, a unei salvări... Totul era ars. Oameni cu părul ars, cu părți din trup arse, cu hainele arse. Andrei mărturisește că nu are coșmaruri. Dar au revenit unele visele cu scene haotice, ceea ce, spune el, nu este ceva nou.
O viață normală
Când vorbește despre acele momente teribile, fața lui Andrei rămâne neschimbată. Dar văd în ochii lui luminoși, tineri, albaștri că este bine să schimb subiectul. Îl întreb tam-nisam cum va petrece sărbătorile Crăciunului, Anul Nou. Andrei știe deja că va merge cu colegii din liceu undeva la Brașov, la munte. În fiecare an, el își reîntâlnește de sărbători vreo 15 colegi de clasă și vreo 15 din alte clase din liceu, care sunt acum studenți prin țară și străinătate. Nu rock-ul este numitorul lor comun, ci, spune Andrei, un anume fatalism. Îl las pe Andrei să povestească: Am prieteni în acest grup cu care foarte probabil o să mergem pe munte în noaptea de Revelion. Probabil, la Bușteni, pe Jepii Mari. Încercăm așa să ne bucurăm cât mai mult de viață. Pentru că iau acest incident ca pe o experiență în plus, nu ca pe o tragedie.
Andrei este fascinat de stilul lui Kafka. El nu crede în zodii. Nu-și serbează ziua de naștere, pentru că pur și simplu, zice el, este una ca oricare alta. Pentru el data nașterii, vârsta reprezintă numere asociate unei persoane, care nu contează.
Andrei vrea ca viață lui să aibă o traiectorie normală, fără suișuri și coborâșuri care să modifice totul. Pentru Andrei Bud, o viață normală înseamnă să facă masterat, doctorat și cercetare, evident, toate în matematică.
